protest RCA

Reacția transportatorilor față de modificările Guvernului la asigurarea RCA

Guvernul a făcut public un proiect Ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule.

Conform acestui proiect, asigurarea RCA ar putea fi încheiată pe o perioadă de la o lună la 12 luni,  nivelul primelor stabilite de către asigurători ar putea fi plafonate, în condițiile introducerii unui sistem național general de control al prețurilor, contractul RCA va putea fi suspendat la cererea asiguratului  pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului și  asigurarea ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite

Pentru mai multe detalii: ALERTĂ Modificări importante la asigurarea RCA. Ce vrea să schimbe Guvernul

Cu toate acestea, patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului să înghețe tarifele RCA prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, la valorile medii din raportul Milliman, și conform cu propunerile transportatorilor trimise Executivului la începutul lunii august.

Actuala Ordonanță de Urgență, publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe, este doar generală și nu limitează tarifele RCA, transportatorii rutieri fiind nemulțumiți de forma acesteia, urmând ca, în data de 15 septembrie 2016, să se organizeze un protest național împotriva creșterii tarifelor RCA. Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenței 21/1996, modificată și completată în 2016, iar Consiliul Concurenței investighează de 2 ani piața asigurărilor din România împotriva unor practici neconcurențiale, practici care au fost dovedite în raportul Milliman, întocmit la cererea ASF și trimis către Parlament”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Potrivit UNTRR, sistemul bonus-malus nu funcționează, tarifele RCA au crescut de două — trei ori, iar acordarea bonusului de către firmele de asigurare nu mai îndeplinește scopul pentru care a fost creat, încălcându-se Norma Nr.23/2014.

Un exemplu de poliță RCA din partea unui firme arată cum tarifele asiguratorilor au crescut, în numai un an, cu peste 150%. Se poate observa cum în august 2015, compania a plătit o primă de asigurare de 7.251,6 lei, tarif aferent clasei B2 la acel moment, ceea ce înseamnă că dacă autovehiculul ar fi fost încadrat în clasa B0 ar fi achitat o primă de asigurare de 8.057,33 lei (la clasa B2 există o reducere a primei de 10% fața de clasa B0). În iulie 2016, compania a primit o oferta de reînnoire în luna august a poliței aferenta clasei B4, în valoare de 16.958,36 lei, ceea ce indică faptul că autovehiculul nu a fost implicat în niciun accident rutier în ultimul an, iar reducerea față de clasa B0 este de 18%. Însă în loc să primească un tarif mai mic cu 18%, de 6.607 lei față de suma de referință la care a fost încheiat contractul de asigurare, în care firma de transport nu a produs nicio cheltuială firmei de asigurări, transportatorul primește cea mai bună ofertă 16.958,36 lei ! (…) Astfel, ASF acceptă, și asigurătorii schimbă valoarea de referință B0 și totul se raportează la o primă pentru B0 de 20.680,92 lei (4.575 euro), ceea ce indică o creștere de peste 150% în numai un an”, se mai precizează în documentul citat.

Totodată, UNTRR consideră că transportatorii rutieri nu ar trebui să se lase păcăliți de Guvern, asigurători sau de alte persoane bine intenționate și că ”fără un tarif RCA înghețat la valori clare nu se va întâmpla nimic”.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare