sursa foto:  realitatea.net

Traian Băsescu face dezvăluiri: ‘Când eram eu ministrul Transporturilor, el mi-a semnat cartea de muncă’

Fostul președinte, Traian Băsescu susţine că PSD-ul nu s-a schimbat după încarcerarea lui Liviu Dragnea, ci doar s-a profitat de închiderea lui pentru a-i fi aruncate în spate mai multe decât cele pentru care este responsabil, ”dar asta e regula jocului”. Însă plecarea lui Dragnea din fruntea partidului nu a fost urmată de o corectare a greşelilor făcute, anterior de PSD, a declarat Băsescu.

”PSD va continua să facă prostii. Doamna Dăncilă, primul lucru pe care trebuia să îl facă era să anuleze OUG 114, să redeschidă dezbaterea pe Legea redevențelor. Gazele acelea din Marea Neagră relansezi petrochimia, avem șase combinate închise, fie ele ale lui Nicolae. Gazul acela, dai 1,5 miliarde la Chișinău. Transgazul construiește deja conducta de la Ungheni la Chișinău.

Sunt lucruri pe care nu le fac și ar trebui făcute. Îl iei pe Teodorovici de la Finanțe, îl trimiți Dumnezeului să se ocupe de altceva. Uite, spre exemplu când eram eu ministru al Transporturilor, pot să vă arăt, în cartea de muncă e semnătura lui Teodorovici. Se ocupa de cărți de muncă. Lasă-l la cărți de muncă. Ăsta nu înțelege nimic din echilibrele macroeconomice”, a opinat Băsescu.

În continuare, fostul preşedinte a sfătuit-o pe Viorica Dăncilă să-l schimbe pe Eugen Teodorovici de la Finanţe, pentru că acesta ”nu înţelege nimic din echilibrele macroeconomice. Pe Teodorovici îl laşi la cărţile de muncă unde a fost în trecut. Când eram eu ministrul Transporturilor, Teodorovici mi-a semnat cartea de muncă”, şi-a amintit fostul preşedinte.

 

 

Vezi și

EXCLUSIV Adevărata miză a războiului pentru șefia PSD! Cutuma care dinamitează total jocurile

Vești mari pentru mii de șoferi! Ce se întâmplă cu înmatricularea auto

Mare atenție! Riscați amenzi uriașe pentru nerespecarea acestei prevederi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare