streinu cercel

sursa foto:  doctorulzilei.ro

Adrian Streinu-Cercel: ‘E nevoie de testarea a 10.514 de persoane din București’

Managerul Institutului „Matei Balș” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat, joi, la o întâlnirea care are loc la Primăria Capitalei, că e nevoie de testarea a 10.514 persoane din București, ca o măsură de prevenție a răspândirii infecțiilor cu coronavirus.

Adrian Streinu-Cercel a spus că, la nivelul populației de două milioane de locuitori, atâția cât sunt în București, e nevoie de testarea a 9.558 de persoane, iar pentru că există o marjă de eroare, conform calculelor sale, e necesară testarea a 10.514 de oameni.

„Vorbim de un eșantion de 10.514, alocat la două milioane de locuitori ai Bucureștiului. Avem 188 de persoane pozitive. Datele sunt într-o dinamică alertă și, probabil, mâine vorbim despre altceva.(…) Vom aplica două tipuri de teste: unul rapid pentru a vedea câte persoane au trecut prin infecție, și încă un test, care să ne spună prezența virusului în circulație. Nu vom mai duce persoanele la spital, ci le vom trata la domiciliu. Primăriile trebuie să spele străzile continuu. Unde este curățenie, nu este virus. (…) Vom identifica nivelul de circulație a virusului și zonele în care este necesară intervenția”, a spus medicul.

Conform sursei citate, o echipă va face în zilele următoare eșantionarea populației și se va stabili care sunt oamenii ce vor fi testați.

„Sectorul 2 are cele mai multe cazuri, în momentul de față. Încărcătură de oameni din blocuri este mare. (…) Nu se pune problema să venim în casa oamenilor. Președintele blocului va chema locatarii în fața blocului. Testul se face în stradă, în afara blocului. Timpul de reacție pentru test este de 15 minute, așa că în 30 minute puteți avea rezultatul prin SMS”, a adăugat Streinu-Cercel.

Managerul Institutului „Matei Balș” a explicat, în cadrul întrunirii de la Primăria Capitalei, că oamenii nu trebuie lăsați să se îmbolnăvească, aceasta fiind o evaluare științifică. El a mai spus că au fost alocate 13 mașini pentru aceste testări.

Joi, la Primăria Capitalei, edilul Bucureștiului, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu Adrian Streinu-Cercel. La ședință au participat și primarii de sector, directorii ASSMB, directorul general al Poliției Locale a Capitalei și șeful Poliției Capitalei, conform Mediafax.ro

Vezi și:

Mare atenție, români! Se vor da amenzi uriașe pentru încalcarea legii

Avertisment fără precedent: Un caz de coronavirus poate fi responsabil pentru infectarea altor 59.000 de persoane

Video: Mărturia înfiorătoare a unui medic: ‘Ni s-a spus ca persoanele de peste 65 de ani trebuie lăsate să moară’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare