coronavirus covid masca

sursa foto:  ft.com

Alexandru Rafila: ‘Starea de urgență s-ar putea dovedi necesară în momentul în care spitalele n-ar mai face față’

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, este sceptic că România ar putea să ajungă la 10.000 de cazuri pe zi.

 

„Nu cred că o să ajungem la 10.000 de cazuri noi pe zi, e imposibil de prezis, sper să nu ajungem într-o astfel de situație, ar însemna o creștere cam de 15 ori față de situația actuală, nici nu vreau să mă gândesc”, a declarat Alexandru Rafila, vineri seara, la Digi24. El a fost întrebat despre declarația pe care o făcea joi ministrul sănătății, Nelu Tătaru, care vorbea de ipoteza în care s-ar ajunge la 10.000 de cazuri în patru-cinci zile, caz în care, spunea ministrul, s-ar impune redeclararea stării de urgență.

„Eu nu pot să comentez algoritmul pe baza căruia dânsul a socotit momentul introducerii stării de urgență ca fiind oportun. (…) Nu e așa de important numărul de cazuri diagnosticate, cât cel mai important este numărul de cazuri care fac forme grave de infecție și care au nevoie de asistență medicală care la un moment dat nu mai poate fi acordată și se ajunge la un număr mare de decese”, a spus profesorul Rafila.

Starea de urgență s-ar putea dovedi necesară în momentul în care spitalele n-ar mai face față, numărul bolnavilor care au nevoie de terapie intensivă ar fi mai mare decât posibilitățile, iar întregul sistem sanitar ar intra în colaps, a arătat Alexandru Rafila, conform Digi24.ro.

„Cu siguranță un element care trebui luat în considerare este legat de capacitatea sistemului de sănătate de a primi pacienții, mai ales cei cu formele grave, și de a-i trata. Cred că acolo va fi punctul de inflexiune”, a spus Rafila.

Citește și:

Contracte de mii de lei pentru ‘băieții deștepți’ din PNL. Prin ce încrengături dubioase au reușit să dea lovitura

Informații bombă! România ar putea fi vândută aproape gratis

Traian Băsescu face praf un detaliu din Legea carantinării: ‘E o prostie monumentală’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare