psd

sursa foto:  bzv.ro

Un deputat PSD critică declarațiile Opoziției. Despre ce este vorba

Deputatul PSD de București Beatrice Tudor  a criticat declarațiile și poziționările politicienilor din Opoziție și ale celor din societatea civilă care folosesc subiectul referendumului pentru familia tradițională pentru a dezbina societatea românească, fiind mânați doar de ura lor absurdă față de PSD.

“Am observat două tipuri de poziționări extrem de îngrijorătoare venite atât din partea politicienilor de Opoziție, cât și din partea unor voci care se recomandă a proveni din societatea civilă. Pe de o parte, se continuă lupta politică și pe terenul familiei tradiționale, românii fiind încurajați să urască și să disprețuiască PSD pentru că acest partid susține referendumul pentru familie. Este ceva profund greșit și nociv, care nu va duce decât la crearea de tensiune și de conflicte între milioanele de români care susțin PSD și care susțin familia tradițională și cei care ne atacă.

Pe de altă parte, sunt încurajările pentru boicotarea referendumului, argumentate tot cu mesaje anti-PSD. Le transmit acestor instigatori să-și depășească obsesia pentru PSD și să se concentreze pe subiectul discuției: familia tradițională este o temă de unitate națională, nu o temă politică”, a declarat Beatrice Tudor.

În același timp, deputatul PSD de București a făcut un apel și către instituțiile abilitate, de a veghea în ceea ce privește creșterea temperaturii sociale prin limbajul incendiar care este folosit în comunicarea publică pe acest subiect. 

“Am observat și în cadrul dezbaterilor din Parlament că atunci când vine vorba despre acest subiect limbajul și termenii folosiți depășesc cu mult sfera bunului simț. Cu toată responsabilitatea fac un apel foarte serios către instituțiile abilitate de a veghea asupra menținerii păcii sociale, pentru că este foarte ușor să se inflameze spiritele prin termenii incendiari care văd că deja sunt vehiculați în spațiul public”, a mai afirmat Beatrice Tudor, potrivit ecopolitic.ro.

Citește și:

Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro

EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează

Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare