sursa foto:  Business24.ro

Legea offshore schimbată! Ce se va întâmpla cu taxarea gazului din Marea Neagră

Senatorul PSD, Marin Gheorghe a introdus două amendamente la legea offshore, aflată în comisiile din Senat la reexaminare, ce vin in ajutorul petrolierilor.

 

Amendamanetele garantează companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar cheltuielile de explorare de miliarde de euro vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl vot datora, scrie e-nergia.ro.

Unul din amendamente face ca povara fiscală a companiilor să dispară ,astfel  îşi vor putea deduce cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege

„Valoarea cumulată a investiţiilor în segmentul upstream, înregistrată în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare, de la intrarea în vigoare a prezentei legi până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore inclusiv, precum şi valoarea cheltuielilor aferente investiţiilor din programele de lucrări realizate şi raportate către ANRM în baza acordurilor petroliere, care au fost înregistrate în evidenţa contabilă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, din care se scade valoarea cumulată a impozitelor asupra veniturilor offshore calculate, dar nedatorate până în luna respectivă în urma aplicării deducerii pentru investiţii. În scopul determinării impozitului datorat în fiecare perioadă de referinţă, investiţiile pot fi deduse în limta impozitului calculat”,potrivit amendamentului introdus, obţinut de e-nergia.ro.

Cel de al-doilea amendament se referă la imposibilitatea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor.

„(1) Regimul de redevenţe şi regimul fiscal prevăzute la art.18 şi art. 19 (cele care stabilesc cuantumul impozitului suplimentar, n.r.) nu se vor modifica, indifferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titluarilor de acorduri, pe toată durata acordurilor şi a prelungitilor subsecvente, (2) Cota procentuală prevăzută la art. 20 (obligaţia de a vinde 50% din gazele extrase pe piaţa românească-n.red.) nu va creşte pe toată durata acordurilor”.

 

 

Vezi și Detaliu mai puţin ştiut! Cu ce se ocupă fratele lui Rareş Bogdan

EXCLUSIV! Renaște un celebru brand românesc, de a cărui „îngropare” ar fi profitat firme apropiate lui Dragnea! Zeci de unități apar pe piața locală

Bugetarii au un nou beneficiu de la 1 ianuarie-Ce a decis Guvernul condus de Viorica Dăncilă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare