colaj antrenori romani la arabi

sursa foto:  sport.ro

Sumă uriașă primită de un antrenor român! Cu cât a fost premiat de către arabi

Antrenorul Marius Șumudică a fost demnat cel mai bun antrenor al lunii decembrie, drept urmare, a primit un cec uriaș de la arabi.

La finalul partidei în care Budescu a reuşit o dublă, cu Al Feiha (4-1), tehnicianul român s-a ales cu ceva mai mult de 11.000 de euro.

După ce a ratat la mustaţă titlul de „tehnicianul turului”, Şumi a câştigat o primă distincţie importantă. El a fost numit antrenorul lunii decembrie, una de vis pentru echipa sa, Al Shabab.

Cu patru victorii din patru meciuri, românul nu a avut adversar în această cursă.

Marii premianţi ai lunii cadourilor au fost Marius Şumudică şi Abderrazak Hamdallah (Al Nasr), care a fost desemnat cel mai bun jucător din Arabia Saudită. Cei doi au fost remuneraţi şi cu un premiu în valoare de 50.000 riyali, adică ceva mai mult de 11.000 de euro.

În vară, când l-au instalat pe banca lui Al Shabab pentru un salariul de 1,2 milioane de dolari, oficialii clubului ţinteau un sezon mai bun decât precedentul, când la finalul celor 26 de etape echipa încheia sezonul pe locul 10. Acum, Al Shabab e pe locul trei, o performanţă fantastică, judecând după faptul că e în faţa unor „monştri” cu buget mult mai mare, precum Al Ahli sau Al Ittifaq, scrie digisport.ro

 

 

Vezi și

Scandal-monstru! Polițiștii au făcut public fluturașul de salariu al lui Carmen Dan – Atac devastator la ministrul de Interne

Adevărata lovitură pe care Klaus Iohannis i-o dă Liei Olguța Vasilescu – Motivul real al respingerii ei (analiză)

Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare