Institutul de Studii Financiare (ISF) a lansat o platformă ce listează stagiile de practică din domeniul financiar disponibile pentru studenți

Institutul de Studii Financiare a lansat platforma stagii.isf.ro care listează stagiile de practică din domeniul financiar disponibile pentru studenţi, instituţia menţionând că în ultimul an, peste 2.500 de elevi şi studenţi au beneficiat de programele de educaţie financiară ale ISF.

ISF a prezentat pe data de 5 octombrie, în cadrul dezbaterii online organizată de Ziua Internaţională a Educaţiei, proiectele din domeniul Educaţiei pe care le desfăşoară în parteneriat cu diferite companii, instituții sau universități.

„În ultimul an, peste 2.500 de elevi şi studenţi au beneficiat de programele de educaţie financiară ale ISF. Este un angajament pe care ni-l onorăm în continuare, derulând programele existente şi dezvoltând altele noi! Educaţia financiară este esenţială pentru creşterea calităţii economiei şi a nivelului de trai al populaţiei şi ne vom concentra resursele pentru a creşte nivelul de cultură financiară dar şi de deveni o punte sustenabilă între mediul academic şi mediul de afaceri”, a declarat, în cadrul evenimentului, Marian Siminică, directorul executiv al ISF.

La dezbatere au mai participat Mihaela Onofrei, prorector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Alexandru Ciuncan, director general UNSAR, Cătălin Câmpeanu, director adjunct ISF, Laura Naghi – coordonator Departament Educaţie Financiară din cadrul ISF, Raluca Lădaru, coordonator Cercetare şi Revista de Studii Financiare ISF, Alexandra Bontaş, şef Serviciu Monitorizare şi Educaţie Financiară din cadrul ASF. De asemenea, au participat şi reprezentanţi ai peste 10 centre universitare din toată ţara.

Cu această ocazie, ISF a lansat platforma stagii.isf.ro, din cadrul proiectului „Stagii de practică pentru studenţi” care concretizează demersul ISF de creare a unui liant între mediul de afaceri (domeniul financiar) şi studenţii dornici să participe la stagii de practică.

„Acest proiect este unic în sectorul financiar. Ne-am dorit să creăm o punte între companiile care activează în sectorul financiar şi studenţii/masteranzii la facultăţile de profil. Platforma este în continuă expansiune, având deja stagii oferite de companii din domenii precum asigurări, pensii private, piaţa de capital şi nu numai, înscrise şi dornice să primească tinerii la sediul lor. Orice companie dornică să se alăture proiectului o poate face accesând platforma”, a explicat Cătălin Câmpeanu, directorul adjunct al ISF.

ISF prezintă principalele proiecte în domeniul educației. Unul dintre acestea este Academia de Asigurări, un proiect care oferă, pentru 30 de studenţi, oportunitatea de a cunoaşte în profunzime industria asigurărilor. Proiectul presupune participarea unui număr de 25-30 studenţi, selecţionaţi din universităţile partenere printr-un proces de selecţie ce presupune trimiterea unui eseu şi susţinerea unui interviu.

Unul dintre acestea este Academia de Asigurări, un proiect care oferă, pentru 30 de studenţi, oportunitatea de a cunoaşte în profunzime industria asigurărilor. Proiectul presupune participarea unui număr de 25-30 studenţi, selecţionaţi din universităţile partenere printr-un proces de selecţie ce presupune trimiterea unui eseu şi susţinerea unui interviu.

Programul „Academia de Asigurări” va fi lansat în martie 2022.

Tot la proiecte în domeniul educaţiei, ISF adaugă seminare SmartFin@ISF şi parteneriat cu Laboratorul academic al ASF. În acest an universitar (2021/2022) vor fi reluate seria de seminare de perfecţionare vocaţională, parte a proiectului SmartFIN@ISF. Prin acest proiect, ISF şi-a propus ca, în parteneriat academic cu universităţile din România, să susţină demersurile de educaţie financiară prin atragerea studenţilor din ani terminali, ciclul licenţă sau master. Obiectivul urmărit constă în îmbunătăţirea abilităţilor şi cunoştinţelor studenţilor care vor deveni consumatori de servicii financiare dar şi potenţiali angajaţi în pieţele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiţii).

Totodată, ISF precizează că dezvoltă metodologia prin care Universităţile pot echivala cursuri/ programe din ciclul de master/ licenţă cu programe de formare profesională iniţială obligatorii pentru persoanele care doresc să desfăşoare activităţi de distribuţie în asigurări.

Institutul de Studii Financiare, aflat în subordinea Autorităţii de Supraveghere Financiară, este un centru de excelenţă în domeniul studierii pieţelor de profil şi derulării programelor de educaţie financiare pentru asigurarea competenţelor, aptitudinilor şi cunoştinţelor personalului instituţiilor financiare şi a personalului ASF şi pentru creşterea nivelului de educaţie financiară al consumatorilor de servicii şi produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoştinţe la acumularea şi evaluarea de competenţe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei şi a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.

TAGS

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare