adrian caciu

sursa foto:  gov.ro

Adrian Câciu anunță că s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2023: Impozitare multinaționale cu 15% pe profit

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a afirmat că Guvernul pregătește o măsură care vizează multinaționalele.

Concret, Adrian Câciu a spus că, de la 1 ianuarie 2023, multinaționalele ar putea fi impozitate cu 15%.

Am participat astăzi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliul Afaceri Economice și Financiare (Ecofin) unde am transmis un mesaj clar: România pregătește transpunerea rapidă a reguilor stabilite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind impozitarea multinaționalelor cu 15% pe profit. Ambiția noastră este să putem fi gata de a aplica acest plafon chiar începând cu 1 ianuarie 2023!

Mai ales în contextul actualei crize energetice, suntem datori să ne asigurăm că marile corporații care activează pe piața locală plătesc o marjă corectă de impozit, adaptată afacerilor de miliarde de euro pe care le fac în România. De aceea, i-am spus comisarului european pentru economie, dl Paulo Gentiloni că această țintă vine în continuarea unei alte priorități a Guvernului, aceea de a micșora semnificativ în acest an deficitul fiscal de TVA și de a reduce evaziunea fiscală. Vrem să avem resurse pentru ca prioritatile de investiții ale României care beneficiază în anul 2022 de o anvelopa de 6,7% din PIB să fie finanțate în mod structural.

Sunt convins că aceste măsuri sunt juste și necesare atât economic, cât și social. Este vital ca o parte din această valoare adăugată produsă în economie să se întoarcă la români, finanțând măsuri de stimulare a micilor întreprinderi, a fermierilor și a tuturor celor care trăiesc cinstit de pe urma unei afaceri de familie.”, a afirmat Adrian Câciu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare