sursa foto:  http://infopuls.ro/

Replici acide între Ponta și Gorghiu! „Face dansul împerecherii cu Băsescu!”

În plină campanie electorală, fostul premier Victor Ponta și președintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, s-au atacat reciproc. Ambii politicieni au adus în discuție numele fostului șef de stat, Traian Băsescu.

Vineri, Ponta a făcut-o praf pe Gorghiu, în emisiunea Subiectiv, după ce liderul PNL a spus că USL a fost o greșeală.

Eu o să vă spun ceva, dar o să luați amendă de la CNA. Așa prostituție eu nu am mai văzut. Alina Gorghiu a ajuns deputată pentru că a apărut de mână cu Crin Antonescu și că scria USL pe ea, altfel nu o știa nimeni în Sectorul 5. Acum face dansul împerecherii cu Băsescu. E prostituție în toată regulă, prostituție”, a tunat fostul prim-ministru al României.

Sâmbătă, în cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3, Alina Gorghiu nu l-a iertat, spunând că are un limbaj asemănător cu cel al lui Traian Băsescu. Totodată, aceasta a precizat că „rugina PSD” a distrus USL-ul.

„Știți, în general, când vorbește electoratul nu spui „ăia din Sectorul 5”. Îmi cer eu scuze față de toți din Sectorul 5, față de toți cetățenii care au votat, indiferent că au votat liberali, că au votat pesediști, că au votat orice altceva. Îmi cer scuze în numele domnului Ponta, pentru că nu te adresezi cu „ăia”. În altă ordine de idei, să știți că Ponta de la PSD are o idee fixă, că în politica românească este promovată mitocănia. De fapt sunt două lucruri pe care crede că le premiază electoratul: mitocănia și dosarele de corupție. Limbajul dânsului este marca Traian Băsescu. Gândiți-vă că l-a folosit la adresa mea, l-a folosit la adresa președintelui Iohannis. (…) Același limbaj l-a folosit și împotriva lui Dacian Cioloș și împotriva oricărui om care la o întrebare simplă, de genul: „oglindă, oglinjoară, cine este cel mai deștept om din țară?”, nu răspunde decât domnul Ponta. Vă amintesc doar atât, în 2008, când eu dădeam în judecată guvernul Boc de atunci, pentru tot felul de lucruri pe care le consideram nedrepte față de cetățenii României, domnul Ponta era ministru, era uns de Traian Băsescu. Da, crearea USL a fost o idee pornită cu bună credință, dar rugina PSD s-a întins peste tot. A lăsat dâre grele și PNL a plătit un preț enorm. Nu merită să reiau istoria de dragul PSD și a lui Victor Ponta, pentru că este în stare să o mistifice și să spună că nici alegerile prezidențiale nu le-a pierdut. Limbajul său, însă, este valabil de la semnarea pactului de coabitare. Este un limbaj identic folosit de Traian Băsescu la adresa mea sau a altora”, a spus Alina Gorghiu, la Antena3.

Vezi și Adevărul ascuns din sondajele reale ale PNL. Capcana Cioloș

Incredibil! Cât de datoare este Rovana Plumb băncilor

Pe listele cărui partid candidează „Guță” pentru un post de senator?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare