ion tiriac pap 650

sursa foto:  sportowybar.wp.pl

Cine s-ar fi așteptat la asta? De unde a plecat Ion Țiriac

Ca orice început, totul a demers cu munca de jos. În momentul de față miliardarul în euro Ion Țiriac conduce câteva afaceri foarte importante.

Ion Ţiriac este singurul român miliardar în euro. În jur de două miliarde de euro este averea estimată a omului de afaceri.

Acesta este unul dintre cei mai  titraţi jucători de tenis din lume. Primele afaceri le-a făcut transfrontalier, între România şi Rusia Foamea l-a determinat să înceapă afacerile.

Ion Ţiriac, cel mai bogat român, singurul miliardar în euro din ţara noastră, le deţine pe toate, peste 170 la număr. Acesta mai deține și turneul de tenis de la Madrid, dar și numeroase afaceri în domeniul importurilor și comețului cu mașini, în domeniul asigurărilor sau în domeniul bancar. Şi întrebat de jurnalişti care ar fi trei reguli ale succesului după care s-a ghidat, Ţiriac nu a stat prea mult pe gânduri: „Să încerci în fiecare zi să fii mai bun decât ieri. Să nu te uiţi împrejur, ci să le faci pe ale tale atât cât poţi. Să fii mulţumit cu tine însuţi când te uiţi în oglindă”, a spus omul de afaceri.

Omul de afaceri, născut în 1939 făcea parte din rândul copiilor fără prea multe posibilități, aşa că făcea orice putea pentru a câştiga un ban. A fost copil de mingi la tenis şi primea 25 de bani pe oră.

Acesta a jucat tenis de masă şi a participat cu naţionala României de hochei la Jocurile Olimpice de Iarnă, din 1964. Abia apoi s-a dedicat total sportului alb, iar la 27 de ani a obţinut prima performanţă – finală la Roland Garros, la dublu, alături de Virginia Ruzici. Turneu pe care l-a câştigat 4 ani mai târziu, alături de Ilie Năstase, informează libertatea.ro

Pe lângă sport, Țiriac era atras de afaceri. El a recunoscut că foamea l-a îndemnat să cumpere ieftin şi să vândă scump, pentru a face rost de bani de mâncare. „M-a ajutat foamea. E greu să vă spun eu, pentru că e greu să vă identificaţi cu anii 50, cum făceai să obţii un colac sau o bucată de pâine. Trebuia să inventezi tot felul de lucruri. Primele comerţuri pe care le-am făcut era să iei de la Moscova două ceasuri Pobeda și să le vinzi în ţară cu 2 lei, iar cu 2 lei să cumperi 4 sticle de coniac și să le vinzi la Moscova cu 6 lei şi aşa mai departe”, s-a destăinuit Ion Ţiriac.

Vezi și

Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale

Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019

Lovitură de teatru în scandalul zilei! Avocatul Elenei Udrea a reacționat! Ce spune despre descinderea în forță a FBI în celula fostului ministru

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare