sursa foto:  Facebook

Șeful Poștei Române, Valentin Ștefan a mers cu consiliera, în delegație, la Paris/Update. Drept la replică din partea Poștei Române

Update, vineri, 24 martie 2023, 18:56. Poșta Română ne-a trimis un drept la replică, pe care îl publicăm integral:

„Drept la replică

București, 24 martie 2023 – Referitor la articolul „Șeful Poștei Române, Valentin Ștefan, și-a dus consiliera la Paris, pe banii poștașilor”, publicat pe pagina de web bugetul.ro în data de 20 martie 2023, prin preluare de pe site-ul psnews.ro, sub semnătura redactorului Adriana Lăcătuș, Compania Națională „Poșta Română” face următoarele precizări, pe care dorim să le difuzați:

Fiecare frază din cuprinsul acestui articol este tendențioasă, denigratoare și de natură să deformeze grav adevărul faptic. Multiple dintre acuzațiile pe care le aduceți sunt mincinoase și nu prezentați nicio dovadă, niciun argument care să vă susțină afirmațiile.

Articolul dumneavoastră încalcă grav atât bunul simț, cât și codul deontologic al jurnalistului, care dealtfel vă obligă la prezentarea adevărului și a dovezilor în sprijinul celor afirmate, la atitudine imparțială și echidistantă, precum și la inserarea punctului de vedere a persoanelor asupra cărora lansați acuzații.

Vă solicităm să retrageți afirmațiile mincinoase de mai jos: „manageri fără experiență”, „consiliera…. Ana Irina dictează în Poștă ca la ea acasă”, „Valentin Ștefan și-a plimbat consiliera pe banii poștașilor”, „oameni care habar nu au să facă o notă de deplasare, ca doamna Ana Smărăndița Irina, sau se autoconcediază, ca șeful ei, directorul general Florin Valentin Ștefan, care îl concediază pe directorul general adjunct Florin Valentin Ștefan și își mai și oferă salarii compensatorii”, „s-au plimbat fără nicio grijă prin Paris, în ajun de 8 martie”, „despre cum să ajungi să ocupi un post călduț la stat, pe bani mulți și fără să ai responsabilități, exemplul Anei Smărăndița Irina este unul edificator”.

Legat de acuzația că directorul general al Companiei, domnul Valentin Ștefan, s-a concediat singur și și-a oferit salarii compensatorii, menționăm acesta nu a primit niciun fel de salariu compensatoriu sau orice altă bonificație. Dealtfel, nici în ceea ce privește concedierea acestuia, informația nu a fost echilibrat prezentată, fiind vădit trunchiată.

Informația corectă este aceea că, din strategia de transformare a Companiei într-o entitate agilă, care să reacționeze la schimbările continue din piață, face parte și procesul de restructurare a Administrației Centrale. Respectiva restructurare a fost demarată prin Consiliul de Administrație care a aprobat desființarea posturilor de director general adjunct, funcție pe care o ocupa și domnul Valentin Ștefan înainte să preia mandatul de Director general. Înainte de preluarea mandatului de Director general, s-a impus suspendarea din funcția deținută, de Director general adjunct. Astfel, reiese că viziunea actuală de management nu este aceea de a păstra posturi de conducere caduce, ci aceea de a crea un mecanism de decizie eficient, pe verticală, în concordanță cu modelele consacrate de business din administrațiile logistice performante de la nivel mondial.

Flexibilizarea deciziei de management și transformarea operațiunilor zilnice pe modelul companiilor agile s-a făcut fară a se ține cont de eventuale avantaje personale, așa cum reiese din faptul că domnul Valentin Ștefan a purces, în a desființa postul deținut anterior, fără a se preocupa de un posibil acces în viitor la o funcție de conducere în Companie, în situația în care nu ar mai îndeplini funcția de Director general.

Delegația de la Paris la care faceți referire nu a fost o vizită turistică, așa cum fals insinuați în mai multe rânduri, ci delegație de lucru, care a avut la bază invitațiile primite atât din partea Biroului Business France din cadrul Ambasadei Franței în România, cât și din partea Ambasadei României în Franța, în contextul vizitei de lucru pe tema digitalizării serviciilor publice și implementarea Cloud-ului guvernamental.

Delegația de la Paris nu a fost realizată nicidecum „pe banii poștașilor”, după cum afirmați, ci din bugetul alocat legal unor astfel de acțiuni profesionale.

Dacă ați fi avut bunul simț să verificați aceste aspecte înainte să lansați acuzațiile denigratoare din cuprinsul articolului, nu v-ați mai fi aflat acum în culpa de a vă intoxica publicul cu afirmații mincinoase.

De asemenea, vă solicităm să retrageți afirmațiile denigratoare de mai jos: „este nedezlipită de el”, „un nou scandal în Poșta Română”, „salarii nesimțite”, „teroarea pe care au instaurat-o în Poștă”. Nu aveți nicio dovadă în sprijinul celor afirmate și, în lipsa probelor, aspectele semnalate de dumneavoastră sunt simple speculații, de natură să afecteze grav imaginea Companiei Naționale „Poșta Română”.

În privința comentariilor cu tentă politică pe care le faceți, considerăm că apartenența la un partid politic nu ar trebui să fie un criteriu luat în considerare în procesele de numire sau selecție, nici pentru respingere, nici pentru admitere. Acest lucru ar însemna o încălcare gravă a drepturilor și libertăților cetățenești și a Constituției României, care prevede la articolul 40 (1) că „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.

În lumina aspectelor înșirate de mai sus, vă solicităm să faceți urgent precizările corecte în sensul informării opiniei publice asupra situaţiei reale şi publicarea acestor informații ca drept la replică.

În caz contrar, afirmațiile din articol rămân o serie de acuzații grave, care îi induc în eroare pe cititorii dumneavoastră.

Pe viitor, vă rugăm să redați informații corecte populației și să le verificați înainte de publicare, adresându-vă reprezentanților structurii Comunicare și Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română, pentru orice solicitări care vizează interesul public.

Cu stimă,

S.O. Comunicare și Relații Publice”.

 

Știre inițială

Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, a mers consiliera în delegație la Paris, de 8 Martie, conform Psnews.ro.

Sursa citată susține că e un scandal uriaș la Poșta Română, după ce salariații companiei au aflat din presă cum șeful lor, Valentin Ștefan, și directoarea de la Strategy Management, Ana Smărăndița Irina, au mers la Paris.

Iată ce mai spun jurnaliștii menționați:

<<Asta în timp ce „talpa Poștei” trudește de dimineața până seara fie să distribuie carduri de energie, fie să încaseze banii, fie să ducă și să aducă declarații pe propria răspundere, că te întrebi dacă mai au timp să facă și altceva din activitățile curente.

Interesant, însă, este parcursul profesional al Anei Smărăndița Irina. A încercat să își facă un rost în străinătate. S-a întors în țară, a intrat în echipa lui Sebastian Burduja și a fost propulsată prim-vicepreședinte al TNL Sector 1 și consilier la cabinetul lui parlamentar. Apoi, șeful Burduja a trimis-o direct la vârful Poștei Române, de unde, fără nici cea mai elementară experiență în servicii poștale sau în gestionarea unui număr de peste 23.000 de angajați, îl consiliază pe colegul de partid, Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române. 

Cât de pricepută profesional este Ana Smărăndița Irina o spune și modul în care se autopropune să plece, cu șeful, la Paris. 

DNA o fi la curent cu isprăvile astea ale managementului Poștei Române? Sau încă o mai investiga ancheta pornită în august, anul trecut, la Poștă, când a solicitat documente, inclusiv în ceea ce o privește pe consiliera pe care tocmai a plimbat-o pe banii poștașilor la Paris?

Lucrurile grave dezvăluite de presă nu sunt singurele nereguli din Poșta Română. De când a fost numit Valentin Ștefan la cârma companiei de stat, scandalurile s-au ținut lanț. Este de neînțeles tăcerea PNL la tot ceea ce se întâmplă în Poștă, mai ales că dacă ne uităm la cozile de la oficiile poștale, unde beneficiarii de carduri de energie merg să plătească facturile, dacă ascultăm plângerile celor care încearcă să facă plata pe site-ul Poștei sau îi ascultăm pe poștașii epuizați, este evident că Poșta Română este depășită de situație. Și cum să nu fie depășită dacă este condusă de manageri care exclud din actul managerial profesioniști formați în Poștă? Noroc, însă, că directorul general o are pe consiliera Ana Smărăndița Irina, pe care o plimbă pe la Paris. Că de aia și-au tras Poșta Română pe persoană fizică: pentru că pot și au de unde să cheltuiască pentru plăcerile lor bani munciți cu trudă și sudoare de peste 9.000 de factori poștali și agenți poștali la care se adaugă și miile de oficianți, care asigură din oficii utilizarea cardurilor de energie de către beneficiarii lor.>>.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare