Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susținut miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a fost încheiat recoltatul la grâu în toată ţară, precizând că România are producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export, scrie news.ro
Petre Daea a afirmat că va anunţa săptămâna viitoare cifre exacte privind grâul recoltat, după centralizarea tuturor informaţiilor.
"O informaţie care merită să v-o aduc acum în atenţie şi să vă informez, domnule prim ministru, am încheiat recoltatul la grâu în toată ţara şi avem producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export. Cifra exactă vă voi comunica-o săptămâna viitoare, atunci când am pe masă toate informaţiile autorizate în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură în aşa fel încât informarea să fie corectă, exactă şi la timp”, a precizat ministrul Agriculturii.
El a anunţat şi că a început recoltarea la floarea soarelui.
"Important este că am început acum în cinci judeţe să recoltăm floarea soarelui. Recoltăm suprafeţele care au fost afectate de secetă, pentru că ele au ajuns la maturitatea de recoltare în aşa fel încât să nu înregistrăm nicio pierdere, iar drumul florii soarelui este spre unităţile de procesare şi o să vă informez şi o să vă prezint programul pe care dumneavoastră l-aţi dispus vizavi de susţinere industriei alimentare”, a mai transmis ministrul Agriculturii, conform news.ro
Asigurarea storno este o asigurare de călătorie extinsă care acoperă cheltuielile generate de anularea sau întreruperea călătoriei, din motive independente de dumneavoastră, conform ASF.
Asigurarea storno poate acoperi următoarele riscuri: îmbolnăvire a asiguratului sau a unei rude a acestuia, respectiv decesul, pierdere a locului de muncă și a veniturilor, intentare a unei acțiuni de divorț în care este implicat asiguratul, furt al actelor necesare pentru efectuarea călătoriei (de exemplu, actele de identitate), situații politice speciale în țara de destinație (război, revoltă, terorism, calamități naturale ș.a.), situații speciale în care se află compania de transport, cea care asigură cazarea etc.
Liderii AUR se văd deja învingători la următoarele alegeri parlamentare. Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a susținut marţi, la Bistriţa, că partidul din care face parte are şansa să câştige la viitoarele alegeri parlamentare peste 50% din voturi, scrie agerpres.ro
"Avem şansa ca în 2024 să luăm peste 50% (la alegerile parlamentare - n.r.) - şi ascultaţi-mă bine, nu vă uitaţi curios, n-am băut nimic şi sunt în toate minţile. Ştiu bine pe ce mă bazez. Avem posibilitatea asta. Românii au nevoie de noi şi ştiu un singur lucru: că nu om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri, bine intenţionaţi şi nu precupeţim niciun efort pentru a face ceea ce spunem", a afirmat Claudiu Târziu, la o întâlnire cu membri şi simpatizanţi ai partidului din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acestuia AUR va prezenta, în septembrie, un draft al programului propriu de guvernare şi o primă echipă pregătită să preia guvernarea, din cele trei pe care intenţionează să le formeze.
"Noi avem şi soluţii, lucrăm la un program de guvernare, pe care o să îl anunţăm, din ideile lui generale, în septembrie, când vom anunţa şi o primă echipă de guvernare. Spun o primă, pentru că vrem să avem trei echipe de guvernare pe care să le antrenăm până în 2024, ca din acestea trei să facem un guvern foarte bun pentru România, care să nu piardă vremea şi care să nu dea rateuri, că nu mai avem timp", a afirmat Târziu.
Preşedintele CNC al AUR a precizat că selecţia în echipele de guvernare se va face pe baza competenţelor, şi nu în funcţie de notorietate sau de poziţia deţinută în partid, transmite AGERPRES