internațional / Se schimbă legea! Zeci de mii de părinți vor plăti amarnic dacă mai fac asta copiilor lor
Vești importante pentru părinți. Legea care ar putea interzice corecțiile fizice aplicate copiilor
În cursul zilei de miercuri, 17 aprilie 2024, Federația pediatrilor britanici a solicitat interzicerea loviturilor aplicate de părinți asupra copiilor în Anglia și Irlanda de Nord. Totodată, aceștia au criticat legislația actuală, pe care o consideră „periculos de ambiguă”, deoarece permite aplicarea de pedepse „rezonabile” asupra copiilor. Scoția a promulgat, în anul 2019, o lege care interzice părinților să-și lovească proprii copii. Astfel, a devenit prima țară din cele patru care alcătuiesc Regatul Unit ce condamnă pedepsele corporale asupra copiilor. În anul 2022, urmând exemplul scoțian, Țara Galilor a adoptat aceeași măsură. Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate Infantilă din Marea Britanie a cerut implementarea unor legi similare și în Anglia și Irlanda de Nord. În plus, a fost cerută eliminarea din lege a clauzei referitoare la „pedeapsa rezonabilă”. Pe fondul alegerilor legislative care vor avea loc în Marea Britanie, medicii au solicitat partidelor politice să facă angajamente semnificative în privința acestei probleme legate de drepturile copiilor.Actuala legislație este periculoasă
Andrew Rowland, directorul departamentului de protecție a copilului din cadrul Colegiului Regal de Pediatrie și Sănătate Infantilă din Marea Britanie, consideră că legile actuale privind pedepsele fizice aplicate copiilor sunt nedrepte și periculos de vagi. În plus, medicul a subliniat că se confruntă foarte des cu situații în care au avut loc acte de violență fizică împotriva unui copil. Totodată, din cauza ambiguității legii el întâmpină dificultăți în a explica regulile părinților.„Legile actuale privind pedepsele fizice sunt nedrepte şi periculos de vagi. Ele creează o zonă gri în care unele forme de pedepse corporale pot fi legale, în timp ce altele nu. Această lipsă de claritate a legii poate chiar spori complexitatea identificării cazurilor de abuz asupra copiilor”, a declarat pediatrul Andrew Rowland.(CITEȘTE ȘI: Din ce în ce mai puțini români își doresc să devină părinți! În ritmul actual, populația țării ar urma să scadă cu 10 milioane în doar câțiva ani)
Ce spun membri guvernului
În cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Sky News, Secretarul şef al Trezoreriei, Laura Trott, membră a guvernului conservator, a respins însă orice modificare, susținând că legea actuală din Anglia este „foarte clară”. În plus, aceasta a subliniat că „este responsabilitatea părinților să își disciplineze copiii”. Suedia a interzis pedepsele corporale aplicate copiilor încă din anul 1979. În 2019, Franța a devenit cel de-al 56-lea stat care a interzis acest tip de violențe fizice asupra copiilor. (NU RATA: Ajutorul de 2000 de lei ajunge doar la româncele care au devenit mame după 12 aprilie 2024. Anunțul oficial a venit)
22:23