actual / Destinația ideală la doar 20 de kilometri de București! Locația ascunde o istorie pe care puțini o cunosc
Ce puteți vizita la doar 20 de kilometri de București
Situată într-un peisaj pitoresc, Mănăstirea Samurcăcești, din comuna Ciorogârla atrage foarte mulți vizitatori. Aici, se spune că, au avut loc mai multe minuni. Mânăstirea a fost ridicată de vornicul Constantin Samurcaș și soția sa, Zinca, o strănepoată a domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar a fost distrusă de cutremurul din 1940. Cu toate acestea, mai bine de opt decenii mai târziu, lăcașul continuă să fie un loc unde credincioșii vin în număr cât mai mare pentru rugăciune. Ce este cu adevărat special la ea, este faptul că, fiecare altar din această mănăstire este închinat unui sfânt în parte: Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Paraschiva. De asemenea, se spune că, este locul unde rugăciunile sunt auzite mai clar, iar puterea credinței este amplificată. Mânăstirea este cunoscută pentru săvârșirea de minuni. Citește și: Localitatea din România „acoperită” de noroi. În 2024, un sat din Moldova arată ca în Evul MediuValoarea istorică a Mânăstirii Sămurcășești
Mânăstirea are și o valoare istorică, pentru că se spune că aici a poposit Tudor Vladimirescu, în 17 martie 1821 și a rostit celebra "proclamație" către locuitorii Bucureștiului, pe care-i îndeamna la luptă împotriva domnilor fanarioți și a marilor boieri aliați cu aceștia. Lăcașul este cu adevărat amplasat într-un peisaj de vis. De asemenea, frumusețea arhitecturală și spiritualitatea sunt îmbinate perfect.Legenda Mânăstirii
Legenda spune că înălțarea sfântului lăcaș se datorează unui cioban care păştea oile în aceste locuri. Se pare că, acesta, într-o noapte a visat că în timp ce stătea rezemat în ciomag şi cânta la fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lâna albă ca zăpada, cu trei coarne în loc de două. Visul s-ar fi repetat de mai multe ori în aceeași noapte. Acesta a povestit visul său boierului Constantin Samurcaş, proprietarul terenului respectiv, care a cerut ajutorul duhovnicului său, arhimandritul Timotei, stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica, pentru a interpreta visul. Starețul a spus că este un semn de la Dumnezeu și că îi spune să ridice o biserică în acea poiană în care erau păscute oile, iar cele trei coarne ar fi fost interpretarea cerinţei ca biserica să fie împodobită cu trei altare şi să fie închinată Preasfintei Treimi. Boierul nu a ezitat și a început lucrările în vara anului 1806, mai exact la 16 august
15:25