banci / Banca UniCredit, avertizată de UE! Motivul pentru care relațiile companiei italiene cu Moscova trebuie reduse
Banca UniCredit, obligată să-și reducă afacerile cu Rusia
Potrivit celor de la Reuters, Banca Centrală Europeană va solicita celor de la UniCredit să-și reducă afacerile cu Rusia. A doua cea mai mare bancă europeană mai este prezentă încă în Rusia. Se pare că aceste solicitări vor fi similare cu cele adresate grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), cea mai importantă bancă europeană prezentă în Rusia. În cursul zilei de joi, 18 aprilie 2024, Raiffeisen Bank International a anunțat că se așteaptă ca Banca Centrală Europeană să-i ceară să-și reducă operațiunile de creditare şi plăți care implică Rusia într-un interval stabilit de timp. Potrivit băncii austriece, solicitările Băncii Centrale Europene urmează să fie anunţate „în curând”. Acestea vor reprezenta însă o lovitură pentru Raiffeisen Bank International, care până acum a rezistat presiunilor venite de la organismele internaționale de reglementare să îşi reducă legăturile cu Moscova. (VEZI ȘI: Legea așteptată în România e aproape să fie votată! Va fi valabilă în următorii 10 ani)BCE ar putea aplica sancțiuni băncii italiene
După mai multe luni de discuții, Banca Centrală Europeană urmează să trimită băncii italiene UniCredit un ordin obligatoriu, însemnând o intensificare semnificativă a presiunilor pentru a-şi reduce afacerile cu Rusia. Acesta este penultimul pas înainte ca BCE să impună penalități băncii italiene, precum amenzile. Un avertisment formal venit de la BCE pentru UniCredit ar oferi băncii italiene o ultimă oportunitate pentru a evita o astfel de procedură de respectare a legii din partea unui organism de supervizare, care ar putea conduce la sancțiuni, a precizat o altă sursă din apropierea acestui dosar. În ciuda faptului că războiul din Ucraina nu pare să se încheie prea curând, două dintre cele mai mari bănci europene, Raiffeisen Bank International şi UniCredit continuă să facă afaceri în Rusia. Această situație a produs nemulțumire în rândul țărilor europene dar și în Statele Unite ale Americii. (NU RATA: Pensionarii vor năvăli la Banca Transilvania după ultimul anunț. Suma pe care banca o oferă nu e deloc de neglijat)
18:19