actual / Trenul din Gara de Nord care îi duce pe români direct în țara pe care o „invadează” în timpul verilor
Cale ferată direct până în Grecia
Senatorul Robert Cazanciuc aduce vești bune și spune că un mega proiect european este deja finanțat cu bani europeni. Astfel, România va avea cale ferată direct până în Grecia. Așadar, românii nu vor mai fi nevoiți să schimbe trenul, iar călătoria până în Grecia va dura mult mai puțin. Acum, pentru o călătorie în Grecia românii trebuie să meargă cu trenul de la București la Giurgiu să treacă prin Videle, ceea ce prelungește călătoria cu trei ore.„Nu întâmplător prima cale ferată din România este București- Giurgiu. Proiectul a fost început de Cuza, dar inaugurat de Carol I în 1869. Din păcate, este întreruptă din cauza unui pod care s-a dărâmat cu mai mult de 15 ani în urmă la Grădiștea. Pe fonduri europene, podul este în reabilitare și luna viitoare va fi gata. Din luna mai, se va putea circula din nou pe calea ferată între București și Giurgiu, făcând doar o oră nu ca astăzi 3 ore”, a transmis Robert Cazanciuc la DC News.Robert Cazanciuc a transmis că deși distanța dintre cele două orașe nu este mare, fiind doar de 65 de kilometri, infrastructura feroviară nu permite circulația trenurilor directe. Proiectul oferă posibilitatea românilor să meargă în Grecia cu un tren direct de la București. Citește și: Primul tren din noul lot de 2,5 miliarde de lei s-a stricat la numai câteva ore după ce a ajuns în România! Pe ce rute vor circula noile garnituri!
Proiect de 500 de milioane de euro
Proiectul de rectificare a căii ferate București-Giurgiu a fost aprobat de Guvern în decembrie. Senatorul spune că planul este de a continua drumul către sud, spre Bulgaria și Grecia, proiectul făcând parte din culoarul european Dunăre-Rin, cu axe de transport fluvial, pe cale ferată și pe șosele. Bugetul pentru acest proiect este de 500 de milioane de euro.„În decembrie, Guvernul a aprobat, tot din fonduri europene, demararea unui proiect de 500 de milioane de euro de rectificare a căii ferate București- Giurgiu, tot în ideea de a merge către sud mai departe Bulgaria, Grecia. Studiul a fost finanțat de Comisia Europeană. Face parte dintr-un culoar european Dunăre-Rin cu mai multe axe de transport, pe Dunăre, calea ferată, șosele”, a explicat Robert
10:55