internațional / Unde s-a ascuns miliardarul dispărut acum 6 ani în munți. Rezultatele investigației sunt uluitoare
Miliardarul german care a dispărut fără urmă în împrejurări misterioase
În luna aprilie 2018, miliardarul Karl-Erivan Haub, pe atunci în vârstă de 58 de ani, se antrena pentru o cursă de schi în Zermatt, Elveția. El a fost văzut ultima dată urcând pe munte singur, într-o dimineață, după care acesta nu s-a mai întors niciodată la hotel. Autoritățile l-au căutat timp de șase zile, folosindu-se cinci elicoptere. Mai multe echipe de salvatori alpini au străbătut zona, dar trupul miliardarului nu a fost găsit niciodată. Un miliardar german, care a dispărut în împrejurări misterioase pe vârful Matterhorn, din Elveția, în urmă cu șase ani, este suspectat că locuiește cu o amantă rusă la Moscova, conform unei investigații din Germania, scrie Daily Mail. La trei ani de la acel moment, Karl-Erivan Haub, fost director general și coproprietar al gigantului german de supermarketuri și retail Tengelmann Group (principalul proprietar al magazinelor de construcții și bunuri de uz casnic OBI), a fost declarat mort de un tribunal din Köln. Miliardarul a lăsat în urmă o soție, doi copii și o companie de aproximativ 75.000 de angajați. (CITEȘTE ȘI: Salariile Monicăi, soția lui Cătălin Cîrstoiu sunt uriașe. Cât câștigă soția candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei)O anchetă jurnalistică a scos la iveală detalii uluitoare
O investigație de amploare condusă de radiodifuzorul german RTL susține că miliardarul Karl-Erivan Haub trăiește la Moscova. În plus, se crede că acesta trăiește în capitala Rusiei cu o amantă mult mai tânără pe nume Veronika Ermilova. În 2021, fratele mai mic al lui Karl-Erivan Haub, Christian, a jurat într-o sală de judecată că nu exista niciun indiciu că magnatul, a cărui avere netă a fost estimată la 6 miliarde de euro, ar fi rămas în viață. Procuratura din Köln îl anchetează acum pe Christian Haub pentru suspiciunea că ar fi făcut declarații false sub jurământ. El și-a asumat controlul asupra Grupului Tengelmann după dispariția fratelui său și a susținut că a comandat unui serviciu de securitate privat să investigheze „zvonurile” că acesta ar fi încă în viață. Potrivit anchetei conduse de RTL, Karl-Erivan Haub, care acum ar avea 64 de ani, ar fi sunat-o pe Veronika Ermilova de 13 ori în cele trei zile dinainte ca acesta să dispară, în 2018. Apelurile au fost îndelungate, unul durând mai mult de o oră. Toate acestea au adus suspiciuni că miliardarul aranja să-și însceneze moartea, cu ajutorul Moscovei și Ermilovei. Ancheta a constatat că Ermilova, în vârstă de 44 de ani, conducea o agenție de evenimente din Sankt Petersburg care organiza excursii de schi, drumeții și alpinism pentru pasionați, dar este și suspectată că lucrează pentru serviciul de securitate FSB al Rusiei.Ce l-ar fi determinat să-și însceneze moartea
Jurnalista RTL Liv von Boetticher a speculat că dispariția lui Haub în Elveția și presupusele apariții în Rusia ar fi putut fi rezultatul unor afaceri dubioase.„Se știe că Karl-Erivan Haub a făcut afaceri cu oameni de afaceri ruși asupra cărora planează suspiciuni. Presupunerea noastră este că afacerile cu Rusia sau cu parteneri de afaceri ruși l-ar fi putut pune pe Karl-Erivan în fața unor probleme în Occident”, a declarat jurnalista.(NU RATA: Cine este patronul Vel Pitar, cel mai mare producător de panificație din România. Noii proprietari au cumpărat în 2023)
20:09