actual / România, din ce în ce mai aproape de admiterea în Programul Visa Waiver! Guvernul cere românilor reînnoirea vizelor
România, tot mai aproape de Programul Visa Waiver!
Potrivit comunicatului, intrarea țării în acest program reprezintă un obiectiv strategic național.”Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional pentru îndeplinirea căruia Guvernul României lucrează îndeaproape cu partenerii americani. Vicepremierul Marian Neacşu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu şi Cordonatorul naţional pentru Programul Visa Waiver consilierul de stat Valentin Vătăjelu au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter Secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoţită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec şi Consulul General John Gimbel”, a transmis, joi seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.Citește și: Necazurile nu se mai termină pentru Prințul Harry! Viza de America i-a fost contestată în instanță, după ce a dezvăluit că a consumat cocaină: “Nu ar trebui să fie lăsat să intre în SUA”. Joe Biden i-a sărit prințului în ajutor!
Cetățenii cu vize, încurajați să le reînoiască
Într-un comunicat de presă emis joi seară, faptul că, Guvernul lucrează în strânsă colaborare cu partenerii americani pentru ca România să fie acceptată cât mai repede în program. Potrivit Executivului, România a făcut o serie de progrese care ne plasează țara într-o poziție tot mai apropiată de îndeplinirea criteriilor tehnice cerute. De asemenea, cetățenii care dețin viza SUA de tip B1/B2 – pentru afaceri și turism sunt rugați să își reînoiască vizele, căci acest lucru poate contribui la obținerea succesului în acest demers.”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice dar, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor români care dețin sau au deținut viza SUA de tip B1/B2 - afaceri și turism. Reînnoirea acesteia în următoarele șase luni ne poate asigura succesul. ”, a mai transmis Guvernul.
Ce este programul Visa Waiver
Programul Visa Waiver (VWP) permite cetățenilor ărilor participante să călătorească în Statele Unite pentru șederi de 90 de zile sau mai puțin, în scop turistic sau de afaceri , fără a obține o viză. Pentru a călători în Statele Unite în cadrul VWP trebuie să fiți din:- Andorra
- Australia
- Austria
- Belgia
- Brunei
- Chile
- Croația
- Republica Cehă
- Danemarca
- Estonia
- Finlanda
- Franța
- Germania
- Grecia
- Ungaria
- Islanda
- Irlanda
- Israel
- Italia
- Japonia
- Letonia
- Liechtenstein
- Lituania
- Luxemburg
- Malta
- Monaco
- Țările de Jos
- Noua Zeelandă
- Norvegia
- Polonia
- Portugalia
- San Marino
- Singapore
- Slovacia
- Slovenia
- Coreea de Sud
- Spania
- Suedia
- Elveția
- Taiwan
- Regatul Unit
13:28