Veniturile lui Silvestru Șoșoacă, suspendat din funcția de conducere din partidul SOS, de către Diana Șoșoacă, sunt de câteva ori mai mici față de cele ale soției sale.
Conform documentelor financiare consultate de Newsweek, acesta încasează venituri în limita salariului minim pe economie. El este angajat la cabinetul de avocatură al Dianei Șoșoacă.
Ce salariu îi plătește senatoarea soțului său
Silvestru Șoșoacă a răbufnit atunci când a aflat din presă că soția sa a decis să-l suspende din funcția de conducere pe care o deținea în partidul SOS România.
Silvestru Șoșoacă deține în prezent funcția de prim-vicepreședinte al partidului SOS care, potrivit spuselor sale a fost ideea lui.
Acesta este angajat din august 2020 la cabinetul de avocatură Diana (Iovanovici) Macovei, unde încasează venituri minime.
Conform Newsweek, Silvestru Șoșoacă a încasat, în octombrie 2023, un venit de 3100 lei, în jur de 630 Euro.
În trecut, acesta a fost angajat ca șef de tură la Varabev SRL, deținută de Varabev Valentin și soția acestuia, Liliana, din orașul Sulina, Tulcea, unde încasa anual 28.000 de lei.
Lunar, soțul senatorului câștigă, în medie, 2.300 de lei, în timp ce parlamentara primea, tot în medie, circa 20.000 de lei la vremea respectivă.
În prezent, Diana Șoșoacă încasează, lunar, din poziția de senator, suma de 18.533 lei, aproximativ 3800 Euro.
Silvestru Șoșoacă își va continua activitatea
Silvestru Șoșoacă spune că suspendarea sa este ilegală, decizia soției sale neavând
nicio valoare juridică, motiv pentru care își va continua activitatea în cadrul SOS România.
„Îmi voi continua activitatea în cadrul partidului în calitatea de Prim-vicepreşedinte, Decizia neavând nicio valoare juridică. Sunt convins că partidul nu poate funcţiona şi cu atât mai mult nu se poate dezvolta în afara cadrului statutar, prin manifestări abuzive şi discreţionare.
Ce avere are senatoare
Potrivit declarației de avere a senatoarei, aceasta deține mai multe terenuri şi locuinţe, obiecte de artă moştenite din familie, dar şi conturi bancare în care se află aproximativ 15.000 de euro.
La capitolul ”terenuri”, Şoşoacă deţine un teren agricol de peste 20.000 mp în Baloteşti, judeţul Ilfov, şi trei terenuri intravilane în Vâlcea şi Dâmbovița. Avocata mai are două apartamente şi o casă de vacanţă, precum şi un autovehicul Opel Corsa, care a fost cumpărat în 2015.