monden / Familia a decis! Unde va fi înmormântat George Nicolescu, marele cântăreț decedat la începutul acestei săptămâni
„Ceremonia religioasa va avea loc la Biserica Sf. Nicolae din Ploiești pe data de 30 martie, la ora 13.00. Corpul neînsuflețit va fi depus joi, 28 martie, la capela bisericii Sf. Nicolae din Ploiești”, au anunțat apropiații artistului.George Nicolescu s-ar bucura enorm să știe că măcar după moarte i-au fost recunoscute meritele. „Pentru contribuția deosebită adusă de-a lungul întregii sale vieți la îmbogățirea zestrei culturale a orașului Ploiești și a județului Prahova”, Consiliul Local Ploiești i-a acordat abia pe data de 27 martie titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului, la o zi după ce s-a stins. CITEȘTE ȘI: Muzica românească e în doliu! Marele George Nicolescu a intrat definitiv în „Eternitate”
De ce s-a stins George Nicolescu
În cadrul unui interviu, Georgeta, soția lui George Nicolescu, a povestit că artistul avea o tumoră între doi lobi ai ficatului. Venise să se opereze la spital, dar intervenția chirurgicală nu a decurs așa cum se așteptau medicii. A stat mai bine de o zi și jumătate la terapie intensivă, apoi a fost mutat în alt salon. Trebuia să fie externat, să se întoarcă acasă, dar nu a mai putut fi salvat.„A murit în urmă cu câteva ore (marți, 26 martie 2024). Nu prea mai putea în ultimele zile. A fost internat în spital, s-au complicat lucrurile şi asta a fost… I-au descoperit o tumoră între doi lobi ai ficatului, nu i-a fost afectat niciun organ, dar ni s-a recomandat operaţia. Intervenția chirurgicală a decurs foarte bine. A stat o zi și jumătate la terapie intensivă, apoi a fost trimis în salon, a fost foarte bine totul. Duminică ar fi trebuit să îi dea drumul acasă, dar domnul doctor a zis ieri (luni, 25 martie 2024) că este într-o stare gravă. S-a întâmplat la Spitalul Universitar din Bucureşti. Domnul doctor Bogdan Dorobăţ, doamna doctor Diaconu Sorina şi domnul chirurg Sorin Alexandrescu, toţi s-au luptat să îl salveze. Au apărut nişte complicaţii şi aia a fost. Ei au încercat… Am aflat când eram pe drum spre Bucureşti”, a declarat Georgeta, soția lui George Nicolescu, pentru Playtech Știri.George Nicolescu voia să cânte, să se întoarcă pe scenă, dar soarta a avut alte planuri pentru maestru.
18:14