După ce mai multe regiuni ale României au fost afectate de ninsori abundente și ger, a venit rândul Capitalei să resimtă efectele sezonului rece. Astfel, potrivit meteorologilor Accuweather, bucureștenii trebuie să se pregătească de un episod de iarnă severă, în care temperaturile vor coborî până la -10 grade Celsius.
Potrivit ultimei prognoze publicate de Accuweather, Capitala va fi lovită de un val de aer polar și ninsori puternice. Bucureștenii trebuie să se pregătească pentru un episod de iarnă severă, cu viscol puternic și temperaturi care vor coborî până la -10 grade Celsius.
Ninsori abundente și ger năprasnic în București
Conform datelor afișate în prognoza pentru luna ianuarie 2026, cea mai rece zi este așteptată luni, 12 ianuarie, când minima va ajunge la -10 grade Celsius, iar maxima nu va depăși -7 grade. Totodată, această zi este marcată cu simbolul de ninsoare, semn că sunt așteptate precipitații abundente, care vor însoți scăderea accentuată a temperaturilor.
Răcirea vremii începe însă din weekend-ul care urmează. Astfel, duminică, 11 ianuarie 2026, în Capitală vor fi temperaturi cuprinse între 2 grade (ziua) și -6 grade (noaptea). De marți, 13 ianuarie, valorile vor rămâne negative, cu maxime de -4 grade și minime de -7 grade Celsius.
Meteorologii avertizează că ninsorile și vântul puternic pot crea condiții de viscol. În astfel de situații, cu vizibilitate redusă și dificultăți în trafic, șoferii trebuie să manifeste prudență și să aibă mașina echipată corespunzător.
Potrivit prognozei extrinse, abia spre finalul lunii ianuarie este așteptată o ușoară încălzire, când maximele vor reveni treptat la valori pozitive.
Iarnă grea în toată România
Marți, 6 ianuarie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri galbene și au fost anunțate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și intensificări ale vântului, în mai multe zone ale țării.
„În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20…30 cm (echivalent în apă de 20…30 l/mp). În zona înaltă vor fi rafale de 80…90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.
Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10…40 l/mp. Acestea vor fi mixte și va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15…30 cm”, au transmis meteorologii ANM.
În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va forma polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă depus va fi de 30…50 centimetri.
Din noaptea de miercuri spre joi (7-8 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50…60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol.














