Administrația Fondului de Mediu scoate banii de ajutoare pentru români chiar și în aceste vremuri tulburi. Vor fi date mai bine de 2,5 milioane de lei pentru protejarea gospodăriilor cu risc din România, prin instalarea de garduri electrice. A fost deja publicată prima listă cu beneficiari ai programului, încă de la finalul lunii trecute.
Peste 218 cereri au primit aviz pozitiv, alte 308 sunt în curs de analiză pentru a primi banii de la AFM. În perioada imediat următoare, urmează să afle dacă sunt sau nu eligibili pentru a încasa ajutorul. Ulterior, vor putea intra și în posesia banilor promiși.

Se acordă sume și pentru garduri electrice, în anumite zone ale țării. Se dau banii pentru cei care sunt în pericol să le fie stricată gospodăria de animale sălbatice, cum ar fi mistreți, urși sau altele.
„Ne dorim să oferim comunităților locale un sprijin real și eficient pentru a preveni incidentele cauzate de animalele sălbatice. Este o măsură concretă de protejare a vieții și a bunurilor, dar și un pas important pentru echilibrul dintre om și natură”, a spus Florin Bănică, președintele AFM, în acest context.
Termenul-limită pentru românii care vor să primească bani de garduri se apropie. Mai au timp doar până pe data de 23 iunie
Conform datelor transmise de Administrația Fondului de Mediu, cei care vor să conteste dosarele pentru garduri pentru că nu au primit ajutor au timp doar 30 de zile. Înseamnă că dacă decizia a fost publicată pe data de 23 mai, până pe 23 iunie trebuie să depună actele.
„Lista solicitanților, persoane fizice, ale căror dosare de finanțare au fost aprobate în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor și reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice, în şedinţa Comitetului de Avizare al AFM din 23.05.2025. (publicată la 23.05.2025)
ATENȚIE! Eventualele contestațiile se transmit doar prin intermediul aplicației, din contul de utilizator din care a fost depus dosarul de finanțare. Termenul de depunere este de 30 de zile de la data publicării”, arată AFM, conform unui comunicat de presă.



















