Traian Băsescu se arată îngrijorat din cauza exploziei numărului de cazuri, motiv pentru care consideră necesară starea de urgență
"După părerea mea, starea de urgenţă este necesară pentru că este singura soluţie în raport cu derapajul în care ne aflăm. Trebuie introdusă din nou izolarea socială pentru că este singura soluţie să stopăm extinderea coronavirusului", a declarat Traian Băsescu, la România TV.
În cadrul emisiunii "Punctul Culminant", europarlamentarul Traian Băsescu i-a mărturisit jurnalistului Victor Ciutacu faptul că nu ştie dacă Klaus Iohannis va mai introduce din nou starea de urgenţă
"Este extraordinar de important să ne păzim fiecare. Guvernul a pierdut controlul situaţiei. Singura soluţie e să ne apărăm singuri, purtând mască, nemergând în aglomeraţii şi spălatul pe mâini", a spus fostul preşedinte.
Fostul preşedinte a amintit că purtarea măştii în interiorul sălii de şedinţă a Consiliului European a fost opţională, însă "a ţinut de educaţia fiecăruia" dacă o poartă sau nu.
"Discutăm de parte instituţinoală. Era în interiorul camerei în care se ţine Consiliul European şi portul măştii a fost opţional. A ţinut de educaţia fiecăruia.
Doamna Merkel a vrut să transmită un mesaj. Mesajul celor care purtau mască: din partea mea niciun risc. Mesajul domnului Iohanis era nu-mi pasă de voi. Sunt lucruri pe care trebuie să îi citeşti în limbajul fiecăruia.
Era singurul din tot Consiliul care nu purta mască. Este strict o chestiunb de bun simţ", a precizat Traian Băsescu.
Traian Băsescu: Starea de urgenţă este necesară
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual



