19.000 de locuri de muncă noi în România. Proiectul de peste 7 miliarde de dolari de la Cernavodă poate readuce la viață un sector tras pe linie moartă de ani buni

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 03-11-2024 10:18

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Un proiect gigant pentru țara noastră, dar ce poate fi dificil de dus la final, în condițiile în care vorbim despre un sector neglijat de ani buni când a venit vorba despre investiții. Finalizarea sa ar înseamna însă 19.000 de locuri de muncă noi în România.

Un pas istoric, realizarea ce marchează un mandat, un proiect strategic de amploare pentru țara noastră - așa a fost caracterizat planul pentru noile reactoare de la centrala nucleară de la Cernavodă.

În prezent, pare un vis destul de greu de atins, în condițiile în care, în ultimii zeci de ani, țara noastră nu a făcut nicio investiție majoră în energie.

Proiectul de la Cernavodă poate genera nu mai puțin de 19.000 de locuri de muncă noi în România

Totuși, cele două noi unități ar trebui să fie finalizate în 2032, deci în mai puțin de un deceniu.

„Este cu siguranță cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al energiei: visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate. După decenii de așteptare, punem acest proiect strategic pe un drum fără întoarcere, iar în 2031-2032 vom avea două noi reactoare nucleare la Cernavodă”, a declarat Sebastain Burduja, citat într-un comunicat de presă.

Şantierul de la Cernavodă ar genera 19.000 de locuri de muncă noi în industria nucleară, cea mai bine plătită din sectorul energetic.

În proiect este implicat un consorțiu internațional format din companiile:

  • Fluor și Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii,

  • Atkins Realis din Canada, deținătoarea tehnologiei CANDU,

  • Ansaldo din Italia.

Te-ar putea interesa și: Sute de posturi libere la ANAF. Fiscul angajează șoferi, electricieni și inspectori. Tot ce trebuie să știe viitorii candidați

Investiție de peste 7 miliarde de dolari

Vorbim despre o investiție în valoare de peste 7 miliarde de dolari. Finanțarea sa este susținută de statele participante, prin intermediul băncilor de import-export:

  • USEXIM - 3 miliarde de USD,

  • Canada - 2 miliarde de dolari canadieni, acord semnat la Ottawa,

  • Italia - 2 miliarde EUR, acord semnat în februarie 2024.

După zeci de ani în care investiția în reactoarele 3 și 4 a fost blocată, proiectul este acum pus „pe un drum fără întoarcere”, a spus ministrul Energiei.

„În ultimele luni, au fost negocieri complexe între echipele Energonuclear, compania de proiect, și consorțiul internațional selectat pentru realizarea investiției. Vineri, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a votat în unanimitate pasul următor, iar ministerul a solicitat suplimentarea ordinii de zi pentru AGA Nuclearelectrica din 14 noiembrie cu aprobarea contractului pentru realizarea unităților 3 și 4, care va fi semnat într-un cadru special, cu ocazia COP 29, la Baku.

Investiția în reactoarele 3 și 4 a fost blocată timp de decenii. Reușim astfel să punem proiectul pe un drum fără întoarcere, cu parteneri serioși, cu o tehnologie deja validată prin operarea unităților 1 și 2, care au fost și sunt printre cele mai performante reactoare nucleare din lume. Programul nuclear civil românesc merge mai departe și înseamnă șansa României de a avea energie sigură, la un preț accesibil și fără emisii de CO2. Facturi mai mici pentru români, competitivitate pentru companiile românești, locuri de muncă și dezvoltare”, a susținut Burduja, care a descris demersul ca fiind cel mai greu din întregul mandat al echipei saale.

Te-ar putea interesa și: Job-urile viitorului care vor fi plătite mai bine că cele ale medicilor, avocaților sau economiștilor. O să fie bătaie pe aceste meserii neobișnuite azi

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri