Vreme de ani buni, sistemul medical din România nu a făcut suficient de multe angajări în așa fel încât să existe posturi și pentru tinerii absolvenți. Cei care termină facultatea de medicină sau cei care fac școli sanitare nu aveau altă variantă decât să se angajeze la firme private, unde salariile nu sunt mari și nici nu au foarte multe beneficii.
Nu au fost comunicate date cu privire la care este procedura pentru ocuparea posturilor la stat sau care sunt criteriile pentru ocuparea unui post.
„Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale și serviciile de ambulanță. Este a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical după cele din ianuarie și februarie, când au fost deblocate angajările pentru 10.000 de posturi”, a declarat Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: Cum poate un angajat să își depună demisia de la locul de muncă fără preaviz! Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de această prevedere
Prețul medicamentelor ar putea fi modificate
În cadrul conferinței, premierul a transmis că Guvernul va crea și un grup de lucru prin care să se găsească soluții pentru prețurile medicamentelor. Reprezentanții din industria farmaceutică vor purta discuții cu autoritățile pentru a stabili o variantă optimă. Marcel Ciolacu a anunțat că dorește să le permită pacienților accesul la medicamentele esențiale.
„În plus, vom crea un grup de lucru pentru identificarea soluțiilor care să permită accesul pacienților la medicamente esențiale, la prețuri rezonabile. Aceste soluții vor fi discutate și cu industria farmaceutică”, a adăgat Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: România și alte țări trec printr-un fenomen economic alarmant, care nu s-a mai întâmplat de aproape un secol. Datoriile enorme se ridică la un nivel fără precedent


















