Digi România a reușit, chiar și în aceste vremuri de incertitudine financiară, să atragă o finanțare de 200 de milioane de euro. Banii vor fi acordați pentru următorii 5 ani, spre dezvoltarea rețelelor de fibră optică ale grupului, în țările din Europa. Cei care au decis să acorde un asemenea sprijin sunt ING Bank și Unicredit Bank. În calitate de coordonatori comuni și manageri principali, au încheiat tranzacția.
Gigantul din domeniul telecomunicațiilor ar urma să folosească banii pentru a se extinde, dar și pentru a moderniza rețelele deja existente. Zonele în care dorește să facă principalele investiții sunt Spania, Portugalia șI Belgia. Se dorește creșterea eficienței, reducerea costurilor, dezvoltare, în special pe tehnologia CAPEX.

„ING este una dintre principalele bănci partenere ale grupului DIGI. În total, în ultimii 10 ani, ING Bank a intermediat pentru grupul DIGI tranzacții de peste 3 miliarde de euro.
Suntem încântați să sprijinim compania cu această nouă finanțare, care consolidează și mai mult parteneriatul nostru strategic. Grupul DIGI are planuri de creștere ambițioase, iar noi suntem determinați să contribuim din rolul de partener financiar la această poveste de succes.”, a spus Raluca Radbata, Coordonator Sector Telecom, Media & Technology, ING Bank România, după semnarea contractului cu Digi.
ING Bank și UniCredit Bank, principalele bănci care vor ajuta Digi în planul lor de dezvoltare
Alături de ING Bank și UniCredit Bank, este și un consorțiu de bănci care vor ajuta la finanțarea Digi. Sprijinul este parte din angajamentul strategic al băncilor de a susține clienții cheie în inițiativele de extindere atât pe plan local, cât și în expansiunea la nivel internațional.
„Suntem onorați să fim coordonatori într-o tranzacție atât de relevantă pentru DIGI. Această colaborare reflectă angajamentul nostru ferm de a sprijini companiile de referință din domenii strategice, precum telecomunicațiile. Apreciem încrederea acordată UniCredit Bank și ne bucurăm să susținem grupul DIGI în strategia de extindere și modernizare a infrastructurii de fibră optică. Este un pas important, atât pentru dezvoltarea pieței locale, cât și pentru consolidarea prezenței grupului la nivel internațional.”, a transmis și Mihaela Petraru, Director Corporații Mari, Instituții Financiare și Sector Public, UniCredit Bank România, conform unui comunicat.



















