2.000 de lei amendă pentru mașinile care sunt parcate la mall. Nerespectarea acestei reguli le poate face o gaură serioasă în buget românilor neglijenți

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 21-03-2025 06:55

Article thumbnail

Sursă foto: BZI.RO

De obicei, centrele comerciale, mall-urile şi supermarketurile le oferă posibilitatea şoferilor să-şi parcheze mașinile în locurile puse la dispoziţie de aceste magazine timp de 2 ore. Cine depășește această perioadă riscă sancţiuni sau altfel de "pedepse".

Poliţiştii rutieri consideră parcările centrelor comerciale drept zone publice de circulație. Asta înseamnă că şoferii pot fi sancţionaţi conform Codului Rutier 2025.

Citiţi şi: Poliţia plăteşte peste 10 milioane de euro pentru un sistem Big Brother care să-i urmărească pe şoferi în trafic. Orice maşină suspectă, recunoscută imediat

Ce amenzi pot primi şoferii

Parcarea ilegală pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități fără autorizație se pedepsește cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, iar mașina poate fi ridicată.

Blocarea traficului sau a ieșirilor atrage amenzi între 290 și 725 de lei. Conducătorii auto sunt sfătuiți să fie atenți la semnalizările din parcări pentru a evita costuri neprevăzute și inconveniente majore.

Pentru nerespectarea orarului de 2 ore, şoferii riscă să găsească roțile blocate și să fie nevoiți să achite o taxă de deblocare, care variază între 100 și 500 de lei, în funcție de regulamentul fiecărui centru comercial.

Citiţi şi: Invenţia absolut legală prin care şoferii plătesc poliţe RCA şi cu 20 la sută mai mici. Oferta este valabilă şi pentru CASCO

Amenzi pentru şoferii gălăgioşi

Se pregăteşte un proiect usturător pentru şoferii care conduc maşini gălăgioase, cu mulţi decibili, indiferent dacă maşina circulă în parcarea unui centru comercial sau pe drumurile publice.

Primăria Capitalei vine cu propunerea ca șoferii sau motocicliștii gălăgioși să fie amendați cu sume cuprinse între 1.500 de lei și 4.000 de lei.

„Din păcate, la momentul actual, nu există o posibilitate a acestora de a interveni punctual. Primăria Capitalei ar trebui să ofere aceste sonometre către echipele de la RAR şi Poliţia Capitalei, astfel eliminăm un posibil impediment în implementarea acestei hotărâri de consiliu general”, a spus Bogdan Sabo, consilier general PMB.

Traficul normal, fără claxoane sau ambulanțe, depășește 80 de decibeli. De exemplu, nivelul de zgomot crește la 97,2 atunci când există o ambulanță în apropiere.

Sancţiuni conform Codului Rutier 2025:

  • clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;

  • clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1012,5 lei;

  • clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 lei;

  • clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 lei;

  • doar pentru persoane juridice - clasa a V-a (21 – 100 puncte de amendă) = 4.252,5 lei – 20.250 lei.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri