În 2020, una din șase mașini vândute va trebui să fie alimentată electric pentru ca omenirea să reușească să atingă țintele asumate privind emisiile de gaze poluante, potrivit unui studiu al World Energy Council, citat de Digitaltrends.com.
Numeroase țări industrializate au ținte foarte precise pe care trebuie să le îndeplinească, însă rămâne să ceară producătorilor auto să creeze autovehicule electrice. Aceste ținte privind emisiile vor fi imposibil de atins doar cu ajutorul noilor tehnologii ale motoarele cu combustie internă.
Chiar dacă recunoaște îmbunătățirile aduse în ceea ce privește eficiența motoarelor cu combustibili, studiul arată că 16% dintre autoturismele de pe străzi trebuie să fie electrice pentru a fi îndeplinite țintele respective.
Potrivit studiului, circa 900.000 de mașini electrice trebuie vândute în SUA până în 2020, ceea ce înseamnă 11% din totalul mașinilor care rulează pe străzile americane. China în schimb are o țintă și mai greu de atins, respectiv de 5,3 milioane de mașini electrice vândute până în 2020, reprezentând circa 22% din totalul vânzărilor estimate. Europa, în schimb trebuie să vândă 1,4 milioane de mașini electrice.
Studiul subliniază că, deocamdată, marea problemă a acestor autovehicule este distanța limitată de rulare, dar și lipsa infrastructurii necesare. În prezent, în SUA și Europa aproape toate marile companii au început să investească în tehnologia electrică, însă rămâne de văzut dacă și China va face eforturi să țină ritmul, încheie digitaltrends.com, potrivit Agerpres.
















