sursa foto:  Pxhere

6 lucruri pe care le poți face pentru a-ți echilibra bugetul în timpul pandemiei

Omenirea se află într-un moment delicat. Viața unor oameni este dată complet peste cap din cauza pandemiei de COVID-19. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, nu a lansat o prognoză prea fericită, spunând că deficitul bugetar va depinde în mare măsură de durata crizei.

Deja nu se mai pune problema de deficit bugetar. Ați văzut că și Comisia a anunțat acest lucru. Depinde cât va ține această criză. Dacă se va încheia în vreo două luni probabil ne vom duce până în 5%, dacă va dura 3-4-5 luni atunci nu se poate aproxima nimic”, a declarat ministrul Virgil Popescu într-o intervenție la Realitatea TV.

Reorganizarea bugetului și a cheltuielilor este o măsură necesară în acest moment. Fiecare român trebuie să-și păstreze calmul, dar totodată să caută să elimine cheltuielile neesențiale și să țină sub control consumul. În continuare, vă vom prezenta câteva sfaturi în acest sens.

Renegociază prețul chiriei

Fie că este vorba de o locuință, de un birou sau de un punct de lucru, primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă ești chiriaș este să verifici contractul de închiriere. Nu este neapărat să găsești dispoziții relevante, însă ar trebuie să existe ceva în secțiunea legată de cazurile de forță majoră. Dacă nu te pricepi, poți cere sfatul unui avocat.

Ceea ce trebuie să faci este să discuți cu proprietarul, însă nu cu gândul de a-i pretinde o gratuitate, deoarece el nu este vinovat pentru situația în care te afli. O reducere substanțială a costului chiriei trebuie să fie obiectivul tău. Așadar, gândește-te că o negociere cinstită și transparentă este cea mai bună soluție în astfel de momente.

Aplică pentru șomaj

Dacă ai fost dat afară de la serviciu, trebuie să vezi dacă poți obține calitatea de șomer și să te înregistrezi la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă în a cărei rază teritorială ești domiciliat. O astfel de sursă de venit te poate ajuta să supraviețuiești într-un astfel de moment.

În cazul în care ești antreprenor, iar activitatea firmei tale a fost întreruptă parțial sau total sau dacă face parte din categoriile menționate de decizia Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, ar trebui să faci demersurile necesare pentru a solicita șomajul tehnic pentru angajați.

Guvernul României a stabilit condițiile pentru intrarea în șomaj tehnic în contextul actualei pandemii. Documentele pentru obținerea unor beneficii sociale pe perioada stării de urgență pot fi depuse online.

Oprește plățile recurente

Chiar dacă pe timpul pandemiei oamenii tind să folosească mai mult serviciile de streaming ca niciodată, este posibil să ai anumite abonamente de care nu ai nevoie. Acest lucru a fost semnalat de către specialiștii de la Sun Life Financial, una dintre cele mai importante companii din industria globală de asigurări.

Nu este cazul să renunți la Netflix dacă îl folosești, însă ai putea reduce costurile dacă ai împărți un cont cu mai multe persoane sau dacă ai întrerupe alte servicii de care poate că nu ai nevoie, cum ar fi, spre exemplu, abonamentul la sală. Totodată, poți face downgrade la anumite abonamente, pentru a diminua cheltuielile.

Renunță la anumite servicii

Cei care au probleme mari cu lichiditățile ar trebui să-și păstreze calmul și să își facă bine socotelile. „Fiți exigenți cu cheltuielile voastre și eliminați tot ce nu vă este necesar pentru a supraviețui în această perioadă,” a declarat Kelly Crane, planificator financiar certificat și CIO al Napa Valley Wealth Management, pentru CNBC.

Un bun punct de plecare este să-ți faci o listă cu cheltuielile existente și să elimini orice nu este necesar. Spre exemplu, poți găti acasă în loc să comanzi mâncare din oraș, poți să speli și să calci hainele acasă pentru a nu le mai duce la curățătorie și așa mai departe.

Diminuează prețul facturilor pe cât posibil

Anumite persoane aflate autoizolare în această perioadă de epidemie nu pot să-și sporească veniturile, însă au posibilitatea de a economisi. Linda Howard de la Daily Record a furnizat câteva idei în acest sens:

  • Scade temperatura termostatului cu 1 grad
  • Mută canapelele cât mai departe de calorifere
  • Montează becuri LED economice
  • Scoate din priză tot ce nu folosești în acel moment
  • Caută oferte mai bune la electricitate

Refinanțează creditele

Dacă măsurile luate de autorități nu te ajută să rămâi pe linia de plutire, ce trebuie să faci este să discuți cu societățile de la care ai obținut credite, în vederea găsirii unei soluții. Nu trebuie să te alarmezi nici dacă negocierile nu sunt satisfăcătoare, pentru că poți opta pentru varianta de refinanțare credit.

Acest lucru presupune încheierea unui alt credit care să-l acopere pe precedentul, în idee de a-ți oferi condiții mai bune. Spre exemplu, anumite credite pot avea o perioadă inițială de câteva luni fără plată. Ar fi indicat să folosești comparatorul internațional de credite Finbino pentru a te asigura că optezi pentru o variantă de refinanțare avantajoasă.

Nu uita, în astfel de perioade nu trebuie să iei decizii pripite, ci să îți iei o foaie și un pix pentru a trece totul pe hârtie. Cu cât analizezi mai bine situația, cu atât ai șanse mai mari de a lua cele mai bune decizii.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare