Un singur bilet, vândut în California, are toate numerele care au ieşit câştigătoare de la tragerea Powerball din Statele Unite, astfel că posesorul va încasa cel mai mare premiu la loterie din toate timpurile: 2,04 miliarde de dolari, relatează CNN.
Biletul a fost vândut în Altadena, California, la magazinul unui lanţ de benzinării Joe's Service Center, au anunţat marţi oficialii loteriei Poweball din acest stat.
Câştigătorul a nimerit toate cele şase numere ieşite la ultima tragere Poweball. Şansele de a le ghici erau de 1 la 292,2 milioane. Pentru comparaţie, probabilitatea de a fi lovit de fulger este de una la un milion, potrivit oficialilor americani din domeniul sănătăţii.
Numerele câştigătoare, care au fost anunţate marţi dimineaţă, după ce extragerea de luni seară a fost amânată mai bine de zece ore, au fost 10-33-41-47-56, iar Powerball (echivalentul unui joker) a fost 10.
Jackpotul de 1,9 miliarde de dolari de luni a sărit la 2,04 miliarde de dolari marţi dimineaţă şi este cel mai mare premiu oferit vreodată în lume la loterie, potrivit unui comunicat de presă al Powerball.
Un bilet simplu la loteria Powerball costă 2 dolari.
În vară, un alt premiu fabulos, de 1,337 miliarde de dolari, a fost câştigat la loteria Mega Millions cu un bilet vândut tot la magazinul unui lanţ de benzinării, în statul Illinois. Câştigătorii, care au cumpărat biletul în parteneriat, au rămas anonimi şi au ales să ridice toţi banii o dată.
Câştigătorii la loteriile din SUA au două două opţiuni: fie să încaseze toţi banii o dată, dar suma este mai mică, pentru că se aplică o taxă, fie să îi primească în rate anuale eşalonate, pe o perioadă de 30 de ani, caz în care suma totală rămâne întreagă, conform news.ro
A fost câștigat cel mai mare premiu oferit vreodată în lume la loterie. De unde este fericitul câștigătorul
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



