Cea mai mare amendă a fost dată în județul Vaslui. Scena pare desprinsă din filme.
Tânărul de 23 de ani, din Vaslui, a fost amendat cu 10.005 lei, o sumă record pentru România, după ce depăşit viteza legală cu 80 km/h, a refuzat să oprească la semnale poliţiştilor, iar maşina nu avea inspecţia tehnică periodică şi nici pneuri de iarnă.
Deşi a fost prins rulând cu 180 de kilometri pe oră pe drumul european E 581, între localităţile Bârlad şi Crasna, iar un echipaj de la Serviciul Rutier a încercat să-l oprească, acesta şi-a continuat cursa nebună, motiv pentru care poliţiştii au apelat la alte două echipaje pentru al putea prinde pe şoferul din localitatea Matca, judeţul Galaţi.
Într-un final, tânărul a fost prins pe un drum lăturalnic înfundat din apropiere de municipiul Vaslui pe care a încercat să scape de poliţiştii aflaţi în urmărirea sa.
„Având în vedere circumstanţele şi refuzul repetat de a opri la semnalele poliţiştilor, conducătorul auto a fost imobilizat de agenţi În urma verificărilor efectuate, bărbatul de 23 de ani nu a putut prezenta documentele solicitate cu ocazia controlului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Bogdan Gheorghiţă pentru Libertatea.ro
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că autoturismul nu era echipat cu anvelope de iarnă, avea inspecţia tehnică periodică expirată, folie neomologată aplicată pe geamuri, precum şi lipsa accesoriilor conform Codului Rutier.
Motiv pentr care şoferul s-a ales cu o amendă de 10.005 lei, dar şi permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile şi cu ridicarea certificatul şi plăcuţelor de înmatriculare până la remedierea deficienţelor.
Titlu:LOVITURĂ dată de Elena Udrea din Costa Rica! Veste total neaștepată în războiul cu Fiscul
Vezi și:
Veste imensă pentru Elena Udrea! Ce luptă a câștigat fostul ministru
Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou

















