A fost finalizată legea propusă de Dragnea și Tăriceanu: Ce se va întâmpla cu Casa Regală

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 10-05-2018 09:18

Actualizat: 10-05-2018 07:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Legea propusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și de liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost definitivat. Noul proiect se referă la statutul juridic al Casei Regale și urmează să fie depus la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.


"Ieri sau alaltăieri am avut o discuţie cu colegul deputat Gabriel Vlase, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, care spunea că proiectul este definitivat şi mi-a promis că mi-l trimite pentru a-l parcurge. Proiectul va fi cât de curând depus în Parlament. Îl vom depune la Camera Deputaţilor, având în vedere că Senatul este Camera decizională şi să nu mai lungim prea mult traseul pe care trebuie să-l parcurgă", a afirmat Tăriceanu miercuri la Parlament.


Citește și: 
Dezvăluire fără precedent a „Eroului de la Sevilla”! Cum a fost dat afară


Iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat, pe 8 noiembrie 2017, avându-i ca iniţiatori pe 
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, plenul Camerei superioare a aprobat solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de iniţiator, pentru procedura de urgenţă în vederea dezbaterii şi adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi ar să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

Citește și: Anunț oficial! Vodafone înghite acest gigant! Telekom și RCS&RDS au de ce să se teamă

Tăriceanu a anunţat pe 5 martie că proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, retras în aceeaşi zi de iniţiatori din circuitul legislativ, va fi modificat şi depus din nou "cât de curând" la Camera Deputaţilor.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri