A început ca din tun! Simona Halep a surprins-o

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 22-02-2020 12:30

Actualizat: 22-02-2020 12:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Simona Halep a început ca din tun meciul cu Jennifer Brady, din semifinalele de la Dubai. Mai întâi, "Simo" a câștigat primul game al meciului chiar pe serviciul adversarei, iar apoi a reușit o execuție superbă în game-ul al treilea. Brady a atacat la fileu, dar a greșit "scurta", iar Halep a surprins-o imediat cu un lob de efect.


Românca a avut o replică de mare campioană, care a venit imediat după ce Brady a reușit primul as al meciului, iar încrederea îi creștea. Nu a fost însă cu noroc pentru americancă.


După ce a servit, Brady a atacat la fileu, dar a greșit "scurta", iar Halep a surprins-o imediat cu un lob de efect. Totul în aplauzele publicului care a umplut arena din Dubai.


"Numărul 2 mondial a jucat sublim, câştigând multe puncte pe primul serviciu şi având de combătut doar două şanse de break, pe care le-a salvat cu aplomb.


În confruntarea cu Brady, Halep a avut 16 lovituri câştigătoare faţă de doar 8 erori neforţate, în timp ce Brady, care a eliminat 3 jucătoare din top 20 până în penultimul act, a comis 14 greşeli neforţate," au scris cei de la site-ul oficial al WTA, informează digi24.ro.


Vezi și:


Predoiu aproape ‘călcat în picioare’ de către procurori


EXCLUSIV Audio. Atenție, Marcel Vela, avem dovada! Șef din Poliție prins pe înregistrare


EXCLUSIV Se încinge cazanul cu smoală în MAI! ‘Băieții Veseli’ ai lui Vela ar pregăti execuția unui șef din Poliție

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri