Un tânăr de 21 de ani, din Ialomiţa, a încercat să facă banii ușor, fără să muncească. Acesta a fost prins, în parcarea unui magazin din Piteşti, județul Argeș, cerând bani în numele unei asociaţii care nu există.
Poliţiştii au găsit asupra lui aproximativ 800 de lei. Intervenţia poliţiştilor a avut loc după ce un agent de pază a sesizat Poliţia despre faptul că în parcare se află o persoană care solicită bani în numele unei asociaţii umanitare.
"Un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti s-a deplasat la faţa locului şi a identificat un tânăr de 21 de ani, din judeţul Ialomiţa, care avea asupra sa un tabel pentru colectare de bani în numele unei asociaţii regionale pentru copii defavorizaţi şi persoane cu dizabilităţi.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că asociaţia în cauză este fictivă", transmite IPJ Argeş.
Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei, iar poliţiştii au găsit la el aproximativ 800 de lei. Banii nu au putut fi justificaţi.
Suma de bani a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale în consecinţă, scrie antena3.ro
A încercat să facă banii ușor, însă a fost 'ridicat' de polițiști! Un tânăr de 21 de ani minţea că ajută copiii săraci, în numele unei asociații false
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

11:47Actual
George Simion, băut în timpul interviului. Acuzații neașteptate aduse liderului AUR de către controversatul Dragoș Sprînceană

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febExterne
Derapaj în SUA: Trump șochează America cu un videoclip rasist la adresa soților Obama

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febEntertainment
Odată vedetă la Acasă TV, Mircea Solcanu trăiește din indemnizație, pensie și munca la radio. Prietenii sunt cei care îl mai ajută financiar
Articole Similare

12:30Actual
Un brand cunoscut la nivel global a bifat o cotă de piață importantă în sectorul smartphone-urilor din România. Părerea oficialilor despre țara noastră

11:47Actual
George Simion, băut în timpul interviului. Acuzații neașteptate aduse liderului AUR de către controversatul Dragoș Sprînceană

11:13Actual
„Cheltuirea nejudicioasă a banului public”, pe radarul lui Dan Șucu. Verdictul dat de acționarul majoritar al Rapidului

09:47Actual
Cele mai scumpe case din România. Cât costă proprietățile puse la vânzare și unde se află

09:06Actual



