Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, a murit marți seara. Acesta se lupta de ceva timp cu o boală gravă.
Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, potrivit agenţiilor ruse de presă care citează oficiali ai spitalului unde acesta era internat, scrie Agerpres.
„Astăzi seară (marţi), după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit”, a transmis Spitalul Clinic Central (TSKB), potrivit AFP.
Între 1990 şi 1991, Mihail Gorbaciov a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice, după care a fost nevoit în cele din urmă să demisioneze pe 25 decembrie 1991, ceea ce a dus la sfârşitul URSS.
Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA şi parteneriate cu statele occidentale pentru a îndepărta Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al doilea război mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei, aminteşte Reuters.
Când protestele în favoarea democraţiei au cuprins naţiunile din blocul sovietic al Europei de Est comuniste în 1989, Gorbaciov s-a abţinut să recurgă la forţă, spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revolta din Ungaria, în 1956, şi cea din Cehoslovacia în 1968.
Aceste proteste au alimentat aspiraţiile pentru autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-o manieră haotică, iar Gorbaciov s-a luptat în zadar să prevină acel colaps.
Ajuns secretar general al Partidului Comunist Sovietic în 1985, la doar 54 de ani, el şi-a propus să revitalizeze sistemul prin introducerea unor libertăţi politice şi economice limitate, însă reformele au scăpat de sub control.
Politica sa de „glasnost” - libertatea de exprimare - a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului şi a statului, dar i-a încurajat în acelaşi timp pe naţionalişti, care au început să facă presiuni pentru independenţă în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia, dar şi în alte părţi.
Mulţi ruşi nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.
După ce l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov în spital, pe 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat pentru publicaţia de ştiri a forţelor armate Zvezda: „Ne-a dat tuturor libertatea, numai că noi nu ştim ce să facem cu ea”.
A murit ultimul lider al URSS! Mihail Gorbaciov avea 91 de ani
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



