Un şofer a "îndrăznit" să staţioneze pentru numai 33 de secunde pe un loc de parcare privat, apoi a regretat amarnic. S-a întâmplat la Viena, în districtul Liesing, la adresa Perfektastraße 11.
Un bărbat şi soţia lui au vrut să ia masa în oraş. Au ajuns într-o parcare în apropierea restaurantului şi au încercat să lase maşina acolo. Dar femeia a observat rapid semnul de "Parcare interzisă", astfel că i-a transmis soţului că trebuie să caute un alt spaţiu.
Amendă de aproape 400 de euro, pentru 33 de secunde
Manevra de ieşire din respectiva parcare a durat 33 de secunde, un interval suficient cât să provoace furia proprietarului locului, care montase camere de supraveghere. Soţii au primit acasă o amendă de 395 de euro pentru presupusa încălcare a proprietății. Li s-a transmis că, dacă nu achită, vor fi acţionaţi în judecată.
"Când am văzut semnul, am plecat imediat", a povestit femeia șoferului. Cuplul trebuie acum să ajungă la o înţelegere cu proprietarul parcării saă să se judece la Tribunal.
Se scumpeşte parcarea de la Străuleşti
În ceea ce-i priveşte pe şoferii din Bucureşti şi din zonele limitrofe, pe ei îi afectează, de exemplu, scumpirea parcării de la Străuleşti. Tariful va creşte de 3 ori, începând cu 1 mai 2025.
„Începând cu data de 01.05.2025, tariful pentru parcare se modifică la 1,50 lei/oră/autoturism. Se introduce abonamentul pentru parcare la tariful de 300 lei/lună/autoturism”, conform unui anunţ de la terminalul multimodal Străulești. Momentan, tariful pentru parcarea de la Străulești este de 50 de bani pe oră.
De ce se scumpeşte parcarea de la Străuleşti? Din cauză că tariful a rămas neschimbat din 2019, conform Metrorex.
Directoarea generală a Metrorex, Mariana Miclăuș, a invocat „creșterea cheltuielilor utilităților (energie, apă), a serviciilor prestate de terți (pază, curățenie), dar și a cheltuielilor de întreținere și reparații”.
„Tariful de 0,50 lei a rămas nemodificat din anul 2019”, a declarat directoarea generală, conform Club Feroviar.
Metrorex nu a făcut un anunţ oficial în aces sens, iar afișul lipit la Străuleşti este unica înştiinţare în acest sens.
















