Sportiva a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, care ocupă locul 80 în clasamentul WTA. Scorul a fost de 1-6, 6-4, 6-3, iar partida a durat o oră și 58 de minute. Rezultatele sunt extrem de încurajatoarea, ținând cont că românca nu mai jucase un meci de 596 de zile, ca urmare a scandalului pentru dopaj, început la U.S. Open, în august 2022. Nu mai punem la socoteală că a avut și o durere la umărul drept, în al doilea set.
Pentru că a dat startul turneului american, Simona Halep a primit un cec în valoare de 23.250 de dolari și 10 puncte în clasamentul WTA, potrivit Digi Sport.
CITEȘTE ȘI: Furibundul CTP se implică în scandalul Simona Halep vs. Pompiliu Popescu: „E dezgustător, nu își recunoaște greșeala”
Simona Halep, primele declarații după înfrângere: „știam că va fi greu”
Chiar dacă a pierdut primul meci, Simona Halep s-a bucurat. Sportiva a fost fericită că a avut alături nu doar familia și prietenii, ci și o mulțime de suporteri, mai ales români, care au încurajat-o. Nu știe cum se va descurca pe viitor, dată fiind competiția acerbă din tenis, în aceste momente, dar spune că se va antrena mai mult.
„Paula a fost o adversară foarte bună, cu un nivel de tenis ridicat, m-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar şi prieteni apropiaţi alături de mine.
După primele cinci puncte pierdute am fost foarte nervoasă, am ştiut că va fi greu, nu ştiam la ce să mă aştept, dar încet mi-am intrat în ritm, am câştigat primul game şi mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea, va fi bine, ştiam că va fi greu, dar în cele din urmă a fost bine.
Am spus mereu că deşi dacă te antrenezi mult, nu este ca la un meci oficial, dar m-am menţinut în formă făcând antrenamente la sală, nu am jucat mult tenis în ultima lună, nu m-am îngrăşat, deci a fost un lucru bun. Sigur, nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar mă simt bine, m-a ajutat munca la sală în fiecare zi. Nu am avut niciun plan făcut, am aşteptat decizia, venirea aici a fost din dragoste pentru tenis”, a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă de după meci.
CITEȘTE ȘI: Banii pentru Simona Halep s-au “evaporat”. ITIA nu trebuie să vireze în contul româncei o sumă foarte mare


















