Încă o veste neplăcută pentru angajaţii din sistemul bugetar: scade plafonul până la care se oferă indemnizaţia de hrană. Dacă până acum aceşti bani suplimentari erau primiţi de angajaţii cu salarii de până la 8.000 de lei, de acum înainte suma de 347 lei pe lună va merge doar către oamenii cu remuneraţii de până la 6.000 de lei pe lună.
Această prevedere este inclusă în Legea 141/2025, publicată în Monitorul Oficial, și se aplică, printre alții, și personalului din sistemul de învățământ.
Legea 141/2025 spune cine primeşte indemnizaţia de hrană
Legea 141/2025 prevede, în privința indemnizației de hrană, următoarele:
„Art. XV. — Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
5. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 18. — (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”
Salariile din 2026, plafonate
Începând cu 1 ianuarie 2026, salariile, indemnizațiile și alte drepturi salariale ale personalului contractual, funcționarilor publici și demnitarilor vor fi plafonate la nivelul lunii decembrie 2025.
Astfel, „cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare lunară pentru personalul plătit din fonduri publice se menține la nivelul lunii decembrie 2025, cu condiția ca personalul să ocupe aceeași funcție și să își desfășoare activitatea în aceleași condiții".



















