A treia escadrilă F16 a Romaniei. Încă două aeronave au ajuns în țară, completând flota second hand a Forțelor Aeriene Române

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 23-05-2025 13:35

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook MApN

Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele 32 de astfel de aeronave achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Aeronavele, livrate în stare operațională, permit utilizarea lor pentru o perioadă de tranziție de minim 10 ani, până la trecerea către avioanele de generația a V-a.

Cele două avioane vor opera momentan la baza aeriană de la Câmpia Turzii

„Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare din cadrul Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu”, anunță Ministerul Apărării.

Cele două noi avioane F-16 vor face parte, practic, din cea de-a treia escadrilă de astfel de aparate de luptă. Vor opera momentan în cadrul bazei aeriene de la Câmpia Turzii, până la finalizarea lucrărilor de dezvoltare și extindere a bazei 57 Mihail Kogălniceanu.

baza aeriana campia turzii

„Noile aeronave se alătură celor deja aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române și vor contribui la consolidarea securității țării noastre prin executarea misiunilor de apărare a spațiului aerian național și aliat, atât în timp de pace, cât și în situații de criză, în cadrul Serviciului de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă națională și NATO”, mai transmite MApN.

CITEȘTE ȘI: România își consolidează apărarea cu escadrile de avioane de vânătoare second hand. Cum explică ministrul Apărării controversata achiziție

Au fost livrate 18 aeronave din contractul de 32 de aparate semnat cu Norvegia

Până în prezent, au fost livrate 18 aeronave din contractul care prevede un total de 32 de aparate semnat cu Norvegia.

Primele 16 aeronave din Norvegia alcătuiesc în prezent Escadrila 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii. Cele două aeronave aterizate joi în România, împreună cu restul de 14 aparate care ar urma să ajungă în țară până la final de an, vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu.

Astfel, în acest moment, România operează 35 de avioane F-16. Primele 17 sunt achiziționate din Portugalia, alcătuind escadrila de luptă de la baza aeriană 86 Borcea). La finalul lui 2025, România se va baza pe 49 de astfel de aparate de luptă.

De ce a ales România să cumpere avioane F-16 second-hand

La mijlocul anilor 2010, România a decis să achiziționeze avioane F-16 la mâna second hand, ca o măsură de tranziție către avioane noi, de generația a 5-a. Însă, un program de trecere directă la avioane de generația a 5-a - F-35 - era prematur să fie implementat. Ar fi fost prea scump și ar fi durat excesiv de mult până să fie livrate aeronave livrate și operaționale.

avion-16-fortelor-aeriene-romane

În 2014, România a semnat un contract cu Portugalia pentru 12 aeronave F-16 block 15, care au trecut printr-un program de modernizare de tipul MLU (Mid-Life Upgrade). Primele aeronave de acest tip au ajuns în țară în 2016. Ulterior, România a mai cumpărat din Portugalia încă 5 aeronave, formând o escadrilă de 17 aeronave la baza aeriană Fetești – Escadrila 53 Warhawks. 

Achiziția a costat în total 630 milioane de euro, incluzând modernizarea aeronavelor, sprijin logistic, precum și pregătirea personalului și antrenarea piloților. Majoritatea avioanelor cumpărate erau produse în anii 1980 și au trecut printr-un amplu proces de modernizare MLU (Mid-Life Upgrade) la standardul F-16 MLU Tape M5.2R, potrivit Hotnews.

CITEȘTE ȘI: Avioane de luptă americane în România! Documentul care perfecta achiziționarea de aeronave din Statele Unite ale Americii a fost semnat și este oficial

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri