Unul dintre proiectele pe care RoDrift le-a lansat în ultimii ani pentru a descuraja agresivitatea din trafic, „Campionii sunt pe Circuit, nu pe Șosele!”, va avea loc în weekend, pe circuitul Transilvania Motor Ring din județul Mureș, în cadrul etapei a treia din Campionatul Național de Drift la clasa Street.
Cu un mix perfect între sport, adrenalina, educație, distracție și spectacol, organizatorii promit o experiență inedită pentru toți cei prezenți. Scopul evenimentului este de a atrage atenția asupra importanței siguranței rutiere și de a oferi participanților informații și competențe esențiale pentru a preveni accidentele de circulație și pentru a-și proteja propria viață și a celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, prin intermediul evenimentului, se dorește și promovarea motorsport-ului și a valorilor sportive precum fair-play-ul și spiritul de echipă. „Campionii sunt pe Circuit, nu pe Șosele!” a ajuns la ediția a cincea, iar numărul celor care au ales calea sportivității într-o competiție organizată, cu reguli stricte și securizare completă, creste considerabil de la an la an, pe Transilvania Motor Ring fiind înscriși 25 de concurenți.
La proiectul realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului - Serviciul de Dezvoltare Comunitară, spectatorii prezenți, a căror intrare pe circuit va fi liberă, vor avea ocazia să vadă în acțiune și piloți profesioniști de drift, în cadrul unor demonstrații spectaculoase. De asemenea, cei curioși să simtă cum este alături de un pilot profesionist pe circuit, RoDrift le va oferi ocazia de a trăi momente unice în dreapta acestora.
Evenimentul va începe sâmbătă cu antrenamentele, prezentarea piloiților, spectacolul piloților Pro, campanii de responsabilizare rutieră, dar și cu un show de cauciucuri colorate. Duminică este programată competiția care va decide câștigătorul etapei cu numărul 3 din Campionatul Național de Drift la clasa Street.
A treia etapă din Campionatul Național de Drift la clasa Street va avea loc pe circuitul Transilvania Motor Ring, din județul Mureș
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



