Luni, 26 mai 2025, Nicușor Dan a fost învestit oficial în funcția de președinte al României, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Parlament. În cadrul evenimentului au fost prezente numeroase personalități din sfera politică și nu numai. Marea absentă a fost însă chiar partenera de viață a noului președinte, Mirabela Grădinaru. Nicușor Dan a explicat însă motivul pentru care aceasta nu a putut lua parte la eveniment.
În cursul zilei de luni, Nicuşor Dan a depus jurământul în Parlament, fiind astfel investit oficial în funcția de președinte al României. La ceremonie au fost prezenți membrii guvernului și ai CCR, foștii președinți ai României, Familia Regală, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și reprezentanți ai cultelor religioase. Printre invitați s-au aflat și europarlamentari, reprezentanți ai instituțiilor europene, dar și șefi ai misiunilor diplomatice acreditați în România.
De ce a lipsit Mirabela Grădinaru de la ceremonia de investire a lui Nicușor Dan
În mod neașteptat, partenera de viață a noului președinte, Mirabela Grădinaru, nu a fost prezentă la eveniment. Nicușor Dan a explicat însă din ce motiv nu a putut fi alături de el în acest moment extrem de important. Mai exact, fiul președintelui nu s-a simțit bine, fiind puțin bolnav, astfel că mama sa a fost nevoită să stea cu el. Totuși, fiica noului președinte, Aheea, a venit la Parlament, direct de la școală, pentru a asista la ceremonia de investire a tatălui său.
Jurnaliștii prezenți la fața locului l-au întrebat pe Nicușor Dan cum s-au obișnuit copiii cu noua sa funcție. În cea ce privește noua locuință de serviciu, noul șef al statului a dezvăluit că are „un armistiţiu” cu SPP până pe 15 iunie, când se termină școala, iar apoi va mai vedea.
„Trebuie să-mi daţi puţin timp ca să vorbesc cu ei şi să-i întreb. O să vedem dacă rămânem în cartier, cel puţin, aşa cum, am promis fetiţei. Să terminăm urgenţele astea cu Guvernul şi după aceea vom vedea”, a spus Nicuşor Dan.
Primul discurs în calitate de președinte
După ce a depus jurământul în fața camerelor reunite ale Parlamentului, Nicușor Dan a ținut un discurs în cadrul căruia a explicat care sunt obiectivele sale și ale viitorului Guvern atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Acesta a pus accent pe criza economică, deficitul bugetar și investițiile în sănătate, educație, apărare, justiție și mediu.
„Pe termen scurt, România are o problemă majoră: deficitul bugetar. Cheltuim mai mult decât ne permitem. Iar acest dezechilibru riscă să afecteze stabilitatea financiară pe care am construit-o împreună, cu eforturi mari. Este un interes național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este un interes național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale necesare. Este un interes național ca România să transmită piețelor financiare un mesaj clar de stabilitate și mediului investițional un semnal de deschidere și predictibilitate.
Le cer partidelor politice să acționeze în interesul național. Nu este despre trecut, ci despre viitorul apropiat al României. Nu este despre calcule politice, ci, repet, despre interesul național. Sunt convins că românii vor evalua în consecință.
Pe termen mediu, România are nevoie de o reformă profundă. În ceea ce privește sistemul administrativ, este vital să reducem birocrația și să digitalizăm procesele. România are nevoie de o reformă a sistemului de acces și promovare în funcția publică. Este necesară o reformă administrativ-teritorială și o reformă a sistemului electoral”, a transmis Nicușor Dan.



















