Abuz al procurorilor DNA devoalat! Cum a fost trimis după gratii un fost ministru de Interne

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 31-01-2017 20:58

Actualizat: 31-01-2017 21:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O declarație dată în dosarul în care fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, a fost condamnat în 2016 la trei ani de închisoare cu executare dezvăluie cum acționează unii dintre procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru a obține ceea ce vor.


Berca a fost ridicat de oamenii legii în iulie 2015 și ținut în arest preventiv o perioadă de două luni, urmată de încă o lună de arest la domiciul, fiind acuzat de trafic de influență.


Întregul dosar a fost construit în baza fostului ministru de Interne pe baza denunțurilor formulate de afaceristul Viorel Rusu și fostul deputat PDL Mihai Banu. Acesta din urmă a recunoscut, însă, în anul 2016, că a făcut denunțul sub presiune, în timp ce se afla în arest. Inițiat, Banu nu-l incriminase pe Berca, dar la cererea procurorilor DNA și-a schimbat declarația. Totuși, mărturia lui Banu a contat pentru magistratul Dumitru Pocovnicu de la Curtea de Apel Bacău.


Pocovnicu a fost acționat în instanță de către Gabriel Berca, pentru că nu a ținut cont de mărturia lui Mihai Banu, iar la 27 ianuarie anul acesta a avut loc un termen din respectivul proces, în fața magistraților de Înalta Curte de Casație și Justiție.


Aici, fostul ministru a prezentat declarația lui Banu și așteaptă să i se facă dreptate.


„Referitor la declarația dată la parchet pe data de 17 iulie 2015, arăt că la momentul la care am fost adus din arest să dau acea declarație eram deja în stare de detenție de 8 zile, acasă la mine se făcuse o percheziție și, atât cu prilejul percheziției, cât și înainte de a da această declarație, mi s-a sugerat de către anchetatori că voi plăti dacă nu dau declarații adecvate pentru faptele pe care le-a comis Berca. 


Când am fost chemat să dau declarația pe un monitor mi-a fost arătată o declarație de presă a dlui Berca Gabriel, în care dădea de înțeles că dacă m-am încurcat cu unul că Rusu Viorel să plătesc. Ca urmare a acestei declarații, cât și a celor afirmate de anchetatori am avut senzația că Berca mă denigrează și aflându-mă într-o stare psihică delicată determinată de zilele de detenție și de faptul că eram bolnav de diabet și nu primisem medicamentația recomandată, am dat o declarație în care am afirmat că am primit sumă de 80 mii euro, pe care i-am înmânat-o lui Berca Gabriel. Această declarație nu corespundea niciun fel denunțurilor făcute de Rusu Viorel și nici realității.


Reîntors la locul de detenție mi-am dat seamă de greșeală pe care am făcut-o, motiv pentru care am solicitat organelor de anchetă, prin avocat, să particip la o confruntare cu denunțătorul Rusu Viorel. Pe 12 august apărătorul mi-a adus la cunoștință că mi-a fost respinsă cererea formulată de realizare a confruntării. Arăt că această sumă de 80 mii euro pe care mi-ar fi dat-o Rusu, am inventat-o că să dau acea declarație inciminatoare pentru Berca cu speranța că voi obține o punere în libertate.


Și din discuțiile pe care le-am avut cu apărătorul meu înainte de a da această declarație din 17 iulie, am ajuns la concluzia că probabil se dorea să formulez un denunț împotrivă lui Berca pentru că țintă acestui dosar era Berca, motiv pentru care am făcut această greșeală să declar ceva ce nu corespundea adevărului. Și avocatul a fost de aceeași părere cu mine.


Menționez că am stat 30 zile în Arestul poliției, iar după aceea am ajuns în penitenciar. Acolo era deținut și Berca Gabriel și am purtat cu acesta o discuție în care mi-am arătat regretul pentru faptă pe care am făcut-o și anume că am declarat lucruri neadevărate în față organelor de urmărire penală”, se arată în mărturia lui Banu, prezentată în exclusivitate de către Lumeajustiției.ro.


Vezi și Cât de bogat este, de fapt, liberalul care a câștigat lupta cu DNA


Cum poate rezolva Iohannis problema legii grațierii, dar NU dorește


Atenție! Ce mare companie scumpește cablul și internetul!

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri