Accident spectaculos petrecut în această după amiază în localitatea Gulia, din județul Dâmbovița. În urma coliziunii un autoturism s-a răsturnat, două persoane ajungând la spital.
"Polițiștii au constatat că un bărbat de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Samurcasi din localitatea Gulia, la intersecția cu Drumul Național 7, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani", transmite IPJ Dâmbovița.
În urma impactului, conducătorul auto, în vârsta de 53 de ani și un pasager, de 52 de ani, au fost răniți.
"În cauză, politistii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului de circulație", au precizat polițiștii
Accident grav pe Drumul Național 7! Două persoane au ajuns la spital
Trending

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual



