Un incendiu s-a produs, duminică, într-un bloc de locuinţe situat pe Şoseaua Colentina din Capitală.
Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost dat în jurul orei 14.15, atunci când fumul gros a început să iasă din apartamentul situat la etajul şase al unui bloc de pe Şoseaua Colentina.
Martorii au sunat imediat pentru a cere ajutorul pompierilor.
La faţa locului au fost trimise şase autospeciale din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, dar şi mai multe echipaje SMURD. Din fericire, până în acest moment nicio persoană nu a fost rănită.
"În sprijinul resurselor mentţionate, la caz se află şi Detaşamentul Special de Salvatori. Se acţionează pentru stingerea incendiului şi verificarea apartamentelor învecinate, în care a pătruns fum", se arată într-o informare a reprezentanţilor ISU.
Fumul gros s-a ridicat la câteva sute de metri înălţime şi a putut fi observat şi din alte cartiere ale Capitalei.
În total, la locul incendiului au intervenit opt autospeciale de stingere din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, trei echipaje SMURD, echipaje pentru Descarcera, autoscară, dar şi Detaşamentul Special de Salvatori, informează antena 3.ro
Citește și:
Pilonul II de pensii private vs. depozitul bancar. Ce se întâmpla cu banii românilor care contribuie la pensia privată
Vești de ultim moment pentru milioane de pensionari. Cu cât a crescut pensia medie lunară
Noi atenționări pentru șoferi! Se dau amenzi pentru acest gest


















