Actorul Alexandru Arşinel a murit la vârsta de 83 de ani, fiind internat la terapie intensivă la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unor surse medicale, informează news.ro.
Director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, Arşinel a jucat în filme şi piese de teatru de comedie, fiind cunoscut pentru lunga colaborare Stela Popescu.
Pe 20 septembrie, acesta a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, nişte iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat.
Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.
Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme serioase de sănătate.













