A fost greu să găsească cheia succesului, motiv pentru care Dj Maxx și Gino Manzotti, adică DJ Project au schimbat un număr impresionant de soliste. Toată lumea se aștepta ca după sarcină, Adela Popescu să revină în formație, doar că se pare că aceasta este din ce în ce mai ocupată și nu poate face față spectacolelor programate prin țară.
Din acest motiv, cei de la DJ Project au decis să o aducă înapoi pe Giulia Anghelescu Huidu, după o pauză de cinci ani. Aceasta este mamă a doi copii, dar foarte îndrăgostită de muzică.
Vezi și Lumea cinematografiei românești, îndoliată! „A murit una dintre cele mai fermecătoare actrițe”
Privind evoluția trupei de la înființare, proiectul timișorenilor tinde să devină mai degrabă un ansamblu având în vedere numărul de soliste schimbate de-alungul timpului. Au debutat cu cea care a devenit între timp Ellie White (Elena Baltagan), apoi au cântat alături Giulia Anghelescu, Claudia Pavel, Adela Popescu, Ela Rose, pe numele său Manuela Chereji și, mai nou, de maramureșeanca Xenia Costinar.
DJ Maxx și Gino Manzotti au fost nevoiți să facă aceste noi schimbări în formula proiectului pe de-o parte pentru a atrage din nou atenția asupra trupei iar pe de alta, petru că mai toate fetele care au cântat în Dj Project au ales viața de familie în detrimentul carierei muzicale, potrivit libertatea.ro.


















