În ciuda faptului că este extrem de important pentru țara noastră, proiectul Neptun Deep a fost contestat în instanță de către Greenpeace. Tribunalul București a respins însă cererea ONG-ului de mediu, care va trebui să plătească și despăgubiri companiilor Romgaz și OMV Petrom. Astfel, nimic nu mai stă acum în calea începerii exploatării gazelor naturale din Marea Neagră.
Neptun Deep este unul dintre cele mai importante proiecte energetice din țara noastră, presupunând exploatarea, timp de 20 de ani, a 100 de miliarde de metri cubi de gaze din Marea Neagră, echivalentul consumului pe nouă ani al României. Proiectul este derulat de companiile OMV Petrom și Romgaz, costurile de exploatare fiind estimate la 4 miliarde de euro. Cele două companii vor exploata o suprafață de 7.500 de kilometri pătrați din zona economică exclusivă a țării noastre din Marea Neagră.
Cu toate că acest proiect ar putea asigura independența energetică a țării noastre, din considerente de mediu, Greepeace România a încercat să-l blocheze. Mai exact, ONG-ul a acționat în instanță companiile OMV Petrom și Romgaz, Primăria și Consiliul Local Tuzla, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru nereguli în procesele de aprobare și lipsă de transparență în privința unor date cruciale ce vizează substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră în timpul exploatării Neptun Deep.
Greepeace susține că independența energetică a României poate fi garantată prin intermediul energiei regenerabile, eficienței energetice și a capacităților de stocare. Totodată, peste 50.000 de oameni au semnat petiția pentru protejarea Mării Negre.
Tribunalul București a dat undă verde proiectului Neptun Deep
Recent, Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de a bloca proiectul Neptun Deep. În plus, ONG-ul va fi nevoit să plătească nu mai puțin de 80.000 de lei companiilor Romgaz și OMV Petrom. Anunțul a fost făcut de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja. De asemenea, acesta a subliniat că țara noastră nu poate permite ca proiectele esențiale pentru securitatea energetică să fie sabotate, făcând aluzie directă la demersul Greenpeace.
„Astăzi, printr-o decizie fermă, justiția a apărat interesele României împotriva încercărilor repetate ale ONG-ului Greenpeace de a bloca proiectul vital Neptun Deep. Tribunalul București a respins în fond acțiunea Greenpeace, iar ONG-ul trebuie să plătească acum 80.000 lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom. Această sentință confirmă încă o dată că multe dintre acțiunile de acest fel inițiate împotriva proiectelor strategice ale României sunt fie nefondate, fie inadmisibile. Aceste procese ne costă timp, bani și oportunități majore pentru dezvoltarea și securitatea națională. România a câștigat astăzi nu doar un proces, ci o bătălie importantă pentru interesele noastre strategice. Este inadmisibil ca resursele limitate ale statului român să fie dedicate pentru a combate constant acțiuni judiciare neîntemeiate, în timp ce Greenpeace cheltuiește sute de mii de lei pe avocați pentru a porni procese în serie.
România nu poate permite ca proiectele esențiale pentru securitatea noastră energetică să fie sabotate, așa cum au fost în ultimele decenii. Neptun Deep este un proiect esențial nu doar pentru România, ci și pentru întreaga regiune, asigurând gaz românesc, ieftin și abundent pentru români, frații noștri de peste Prut și toți vecinii noștri, la un preț corect”, a declarat Sebastian Burduja.















