Adio, bancomate în Europa. Tot mai multe persoane de pe continent evită să mai scoată numerar din ATM-uri

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 20-05-2024 16:04

Actualizat: 20-05-2024 16:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 Plățile electronice domină tot mai mult peisajul financiar mondial, astfel că viitorul bancomatelor este foarte incert. Acestea ar putea chiar să dispară în curând din Europa, tot mai mulți cetățeni evitând să mai scoată bani de la ATM-uri. 


Potrivit Băncilor de Economii din Germania și Asociației Giro, în ultimii  ani, numărul bancomatelor din Germania a scăzut tot mai mult. Acest fenomen este o consecință a schimbărilor din industria financiară, dar și a preferințelor fluctuante ale
clienților.

Tot mai puține bancomate în țările europene


La sfârșitul anului 2023, numărul bancomatelor operaționale la nivel național în Germania era de 21.000. De remarcat că în anul 2018, erau 25.500 de bancomate operaționale. Această tendință descrescătoare este evidentă și în cazul bancomatelor deținute de Volksbank și Raiffeisen Bank. Numărul bancomatelor deținute de cele două bănci
a scăzut de la aproximativ 18.100 în 2018, la aproape 14.700 anul trecut.

Reprezentanții Băncilor de Economii din Germania și ai Asociației Giro au subliniat faptul că, începând cu anul 2016, numărul de retrageri de numerar de la bancomate a înregistrat o scădere. În ciuda acestei tendințe clare, s-a observat o creștere a sumei medii retrase la fiecare tranzacție. Totuși, din motive de siguranță, reprezentanții Băncilor de Economii din Germania și ai Asociației Giro au explicat că nu pot oferi detalii precise referitoare la cantitățile de numerar disponibile în bancomate.
„Din motive de siguranță, nu putem oferi detalii mai precise care să indice cantitățile de umplere ale bancomatelor”, au declarat reprezentanții Băncilor de Economii din Germania și ai Asociației Giro.

(CITEȘTE ȘI: Dispare încă o firmă de asigurări. Șoferii din România, trecuți prin episodul City și Euroins, primesc o nouă lovitură)

Numărul ATM-urilor din Germania este în continuă scădere


Conform datelor furnizate de Volksbank și Raiffeisen Bank, în anul 2023, numărul total al bancomatelor din Germania   era de aproximativ 51.800. Față de anul 2015, când existau aproximativ 61.100 de bancomate, se poate observa o scădere semnificativă. Totuși, față de anii 1990, reprezintă o creștere semnificativă. Scăderea numărului de bancomate din ultimii ani poate fi atribuită mai multor factori, inclusiv schimbărilor în comportamentul consumatorilor și avansului tehnologic.

Totodată, în ultimii ani se înregistrează o creștere a popularității retragerilor de numerar în supermarketuri și alte magazine. Astfel, unii retaileri, precum Rewe și Edeka, dar și farmaciile DM și Rossmann, oferă acum acest serviciu clienților lor. În 2019, suma totală retrasă din supermarketuri și alte magazine din Germania a fost de 2,23 miliarde de euro, iar în 2023 a ajuns la peste 12,3 miliarde de euro.

(NU RATA: Pensii de până la 6.000 de euro pentru politicienii români! Câți bani vor încasa, mai exact, Traian Băsescu, Rovana Plumb, Marian Jean Marinescu sau Vasile Blaga)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri