Adio, bani de chirie pentru şmecherii din Parlament care decontau așa ceva, dar ei erau proprietari de locuinţe în Bucureşti sau în Ilfov!

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 30-06-2025 14:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

La presiunea publică, Plenul Parlamentului a votat, luni, un proiect de modificare a Statutului senatorilor prin care parlamentarii care au locuință în București și Ilfov nu vor mai primi bani de chirie.

Au fost 361 de voturi pentru, niciunul împotrivă, două abțineri.

Citiţi şi: Câți angajați bugetari are România în 2025. Schemele de personal au fost încărcate în multe dintre instituțiile statului în ultimii zece ani

Grindeanu spune că taie privilegiile şi sinecurile

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că acesta este doar începutul şi va veni rapid cu un pachet de măsuri consistente, care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor.

Unul dintre parlamentarii care au încasat bani pentru a plăti chirie în Bucureşti, deşi are o casă în Ilfov, este deputatul AUR Mugur Mihăescu, alias Garcea de la Vacanţa Mare.

"Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu! Astfel, Parlamentul a votat astăzi modificarea pe care am propus-o, în regim de urgență, la Statutul deputaților și senatorilor, prin care nu mai este posibilă decontarea cheltuielilor cu chiria pentru parlamentarii care dețin o locuință în Capitală sau în județul Ilfov.

Este prima anomalie legislativă pe care o corectez ca președinte al Camerei Deputaților. Și acesta este doar începutul! Voi veni rapid cu un pachet de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor și sinecurilor.

Repet: trebuie acționat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României", a scris președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Declaraţie pe proprie răspundere

Parlamentarii care declară pe proprie răspundere că au proprietăți în București sau Ilfov atât pe numele lor, cât și pe numele soțului/soției, nu vor mai primii banii de chirie din partea statului.

„1. La articolul 41, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Deputaților și senatorilor li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declarație pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul București.

Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcție de resursele bugetare ale fiecărei Camere.

2. La articolul 41, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: (2¹) De prevederile prevăzute la art. 41 alin.

(2) nu beneficiază deputatul și senatorul care are domiciliul sau care deține, el/ea sau soțul/soția acestuia, în proprietate un bun imobil cu destinație de locuință, bun propriu sau bun comun al acestora, în municipiul București sau în județul Ilfov”, prevede proiectul.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri